În calitate de președinte al Comisiei ITRE și responsabil al Programului de Sănătate al UE, Cristian Bușoi participp zilele acestea, la Geneva, la o serie de întâlniri la nivel înalt, în marja Adunării Generale a OMS. Tema reuniunii de anul acesta este una extrem de importantă cu implicații pentru viitorul nostru: ”Sănătate pentru pace, pace pentru sănătate”.

„Reuniunea este și un bun prilej pentru dezbaterea unor lecții învățate în timpul pandemiei de COVID-19 și consolidarea ideii că numai împreună suntem mai puternici.

Șefi de stat, experți OMS în sănătate publică, medici și reprezentanți ai ONG-urilor au vorbit deschis despre ceea ce ne-a învățat pandemia COVID-19, ce s-a făcut bine și ce trebuie îmbunătățit pentru ca răspunsul la o posibilă viitoare situație pandemică să vină rapid și eficient. Consolidarea pregătirii și răspunsul la urgențele de sănătate reprezintă o temă cheie a Adunării Generale”, a arătat europarlamentarul PNL.

Este nevoie de o colaborare strânsă între OMS și celelalte organisme de Sănătate europene

El a susținut că, în calitatea sa de membru al Delegației Parlamentului European, a avut ieri și astăzi întâlniri cu directorii OMS pentru Programele de Situații de Urgență, directorii Departamentelor pentru Imunizare și Vaccinuri, cu șefa delegației UE la Națiunile Unite, dar și reprezentanți ai ONG-urilor din Sănătate, prezenți la eveniment.

„Pentru prevenirea și gestionarea cu succes a crizelor de sănătate publică ce amenință încă, am convenit cu toții că este nevoie, în continuare de o colaborare strânsă între OMS și celelalte organisme de Sănătate europene, în special HERA (Autoritatea Europeană pentru Situații de Urgență), ECDC (Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor) și EMA (Agenția Europeană pentru Medicamente)”, a arătat Cristian Bușoi.

Cristian Bușoi, despre lecțiile învățate din pandemia de COVID

Potrivit acestuia, crizele de sănătate de tip Covid-19 provoacă efecte negative la nivel global. S-a putut vedea că o luptă cu o astfel de criză presupune implicarea tuturor statelor. Nimeni nu poate lupta și reuși de unul singur. De aceea, lecțiile învățate din această situație trebuie să fie transformate în reguli și soluții de acțiune pentru viitor.

„Împreună, uniți, sub coordonarea și conducerea OMS putem preveni și putem limita în viitor astfel de crize. Ne-am luat angajamentul pentru investiții continue în cercetare, vaccinuri și soluții terapeutice rapide și sigure, care să ajute la oprirea crizelor. Am convenit să luăm măsurile necesare pentru a fi mai solidari, mai pregătiți și pentru a avea proceduri internaționale mai bune.

În calitatea pe care o am de Președinte al Comisiei ITRE, am spus că Parlamentul European va fi un partener de încredere pentru toate inițiativele bune, care susțin sănătatea cetățenilor”, a punctat Cristian Bușoi într-un comunicat de presă.