„Este un Consiliu European extrem de important în contextul în care nu am învins pandemia de coronavirus, iar creșterea prețurilor îngrijorează cetățenii din toate statele Uniunii Europene.
Răspunsul ferm și coordonarea acțiunilor la nivel european împotriva Covid-19 sunt încă necesare deoarece există posibilitatea apariției unor mutații în viitor și din păcate sunt țări care încă nu au atins obiectivul vaccinării.
De la începutul anului prețul de bază al energiei electrice și gazului a crescut îngrijorător. Comisia a prezentat săptămâna trecută setul de instrumente și acțiuni care mi se par foarte potrivite și pe care o prezidez. Am solicitat ca la nivelul Comisiei Europene să existe sprijin activ pentru toate statele membre, dar și să se asigure că aceste măsuri sunt implementate.
Cu o zi înainte de reuniunea Consiliului European, am subliniat, în Plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, nevoia ca statele membre să poată folosi pentru atenuarea impactului creșterii prețurilor la energie atât banii din creșterea prețurilor certificatelor de emisii CO2, cât și fondurile necheltuite din exercițiul financiar 2014 – 2020, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor prin plafonare, prin compensarea parțială de facturi sau prin scheme de ajutor de stat pentru IMM-uri și industrie.
Cred că trebuie adoptată cat mai repede taxonomia pentru gazele naturale și energia nucleară și trebuie să găsim acele mecanisme funcționale care să ne protejeze pe cat posibil de creșteri speculative a prețurilor certificatelor de emisii CO2. Trebuie să acționăm acum și sunt convins că Consiliul European va da un mesaj foarte ferm.”, a spus Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European (ITRE).
Ce cred restul statelor despre situația din România?
România a ajuns să fie din nou considerată rușinea Europei. Presa străină este la curent cu situația politică din România, dar și cu greutățile cu care se confruntă cetățenii țării.
Cotidianul spaniol „El Pais” are un articol complet despre situația din România. Ziarul străin scrie că România are un Guvern instabil care înfruntă creșterea facturilor energetice într-o țară deja marcată de traumele iernilor reci, în perioada dictaturii lui Nicolae Ceaușescu.
De menționat este faptul că materialul scris de El Pais prevede toate crizele politice prelungite de la București și este intitulat „Criza politică lasă România expusă frigului”.
Sursa citată scrie că iarna va lovi România, în timp ce Guvernul nu are competențele necesare pentru a adopta măsurile de ajutor de care ar fi nevoie pentru ca românii care nu-și permit să suporte prețurile crescute la gaze și la electricitate, să nu rămână fără căldură într-o țară în care temperatura scade, în unele regiuni, până la minus 20 grade.
Totodată, cotidianul scrie și despre criza politică din România care are loc în plină pandemie. Apare numele lui Florin Cîțu, dar și al lui Dacian Cioloș, care în opinia spaniolilor are sarcina aproape imposibilă de a forma un nou executiv, cu doar 17% din mandatele parlamentare.
Presa spaniolă scrie că politica din România a paralizat și totodată agravează criza energetică, lucru care îi va întoarce pe români la amintirile iernilor trăite sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu, când copiii mureau de frig în orfelinate.