Miercuri, 17 mai, judecătorii i-au respins cererea de eliberare condiționată lui Cristian Cioacă. Astfel, fostul polițist rămâne după gratii. Următoarea comisie se va întruni pe data de 28 iunie.
Pe data de 19 iunie 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru lovituri cauzatoare de moarte în cazul avocatei Elodia Ghinescu. La instanța de fond, fostul polițist primise o sentință 22 de ani de închisoare.
Cristian Cioacă este închis de 11 ani în pușcăria Colibași și își execută pedeapsa în regim semideschis. În tot acest timp, nu s-a abătut niciodată de la regulament, ba chiar a primit 100 de recompense ce constau în sporirea numărului de vizite, suplimentarea pachetelor, în permise de weekend și în vizite intime, potrivit EVZ.
Judecătorii i-au respins cererea de eliberare condiționată lui Cristian Cioacă
În ciuda comportamentului ireproșabil, judecătorii i-au respins cererea de eliberare condiționată și au amânat procesul până pe data de 28 iunie. Crina Radu, avocata familiei Elodiei Ghinescu, a saluatt decizia magistraților. Aceasta este de părere că fostul polițist ar trebui să își execute pedeapsa până la capăt, având în vedere gravitatea faptelor comise.
„Am înțeles că instanța a solicitat efectuarea unui raport din partea Serviciului de Probațiune din cadrul Tribunalului Argeș, așa cum prevede codul de procedură penală în situația în care pedeapsa rămasă de executat ar mai fi de 2 ani sau mai mare de 2 ani, atunci instanța va cere întocmirea unui raport de către Serviciul de Probațiune.
Cristian Cioacă nu ar trebui să fie eliberat înainte de termen, înainte de executarea în întregime a pedepsei de 15 ani și 8 luni, care este o pedeapsă relativ mică raportat la gravitatea faptelor comise. Instanța ar trebui să aibă în vedere comportamentul dumnealui. A încercat să șteargă urmele săvârșirii infracțiunilor.
Nici până în acest moment nu știm ce a făcut cu rămășițele Elodiei. Există un mormânt gol, copilul nu poate să meargă să aprindă o lumânare, să pună o floare la mormântul Elodiei”, a declarat aceasta, potrivit Realitatea PLUS.
Fostul polițist nu ar regreta faptele comise
Potrivit Crinei Radu, Cristian Cioacă nu a manifestat niciun regret pentru faptele comise. De asemenea, nu și-a îndeplinit obligațiile civile prevăzute în sentință.
„Cristian Cioacă nu a manifestat nici cel mai mic regret pentru faptele deosebit de grave pe care le-a comis. De asemenea, Cristian Cioacă nu și-a îndeplinit obligațiile civile prevăzute în sentință prin care a fost condamnat și anume daunele morale către familia Elodiei și către propriul copil.
Deci, în opinia mea nu ar trebui să iasă eliberat condiționat. Cristian Cioacă a suprimat viața Elodiei, mama copilului dumnealui și iată că vrea să și iasă mai repede din închisoare. Locul unde se află rămășițele trupești ale Elodiei doar Cristian Cioacă știe”, a adăugat avocata.