Cristian Gaţu a ajuns de urgenţă la spital! Va fi operat joi. Fostul sportiv a făcut accident cerebral

Presedintele Federatiei Romane de Handbal, Cristian Gatu, urmareste meciul de handbal Romania - Spania din cadrul "Trofeului Carpati", in Craiova, vineri, 22 martie 2013. TIBI BOLOGH / MEDIAFAX FOTO

Cristian Gaţu, fost dublu campion mondial şi fost preşedinte al FRH, a ajuns de urgenţă la Spitalul Militar din Capitală. Medicii urmează să îl opereze joi.

Cristian Gaţu a fost internat de urgenţă la Spitalul Militar din Capitală, după ce a suferit un atac cerebral. Fostul dublu campion mondial la handbal cu echipa României și fost președinte al Federației Române de Handbal are 74 de ani.

După ce a ajuns la Spitalul Militar, Cristian Gaţu a fost supus unei investigaţii cu computer tomograf şi i s-a descoperit un cheag de sânge la creier, de 1,5mm. Fostul sportiv urmează să fie operat joi, 26 martie.

“Cristi e un om care se agită foarte mult, pune totul la suflet”

„Am vorbit cu Cristi Gațu, am văzut că nu prea înțelegeam ce spune. L-am întrebat ce s-a întâmplat. A zis: «Nu prea îmi simt partea stângă, mâna și piciorul»”, a declarat antrenorul Radu Voina, scrie gsp.ro.

„Am vorbit la Spitalul Militar, doctorii ne-au dat asigurări că este un accident vascular în urma căruia se poate recupera, este în afara oricărui pericol.

Cristi e un om care se agită foarte mult, pune totul la suflet. I-am spus de multe ori să stea mai liniștit, că nu îi face nimeni statuie, dar așa e el, un om care trăiește 100% pentru handbal întotdeauna. Toți foștii lui colegi suntem alături de el”, a precizat şi Ștefan Birtalan, dublu campion mondial cu România.