Cristian Ghinea şi-a asigurat un salariu imens. Primește 5.000 de euro/lună din banii veniţi de la buget

Cristian Ghinea este cel care a redactat în mare parte Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), care a fost ulterior negociat şi aprobat de UE.

Înainte ca Uniunea Salvați România (USR) să fie scoasă de la guvernare de către liberali, Cristian Ghinea dorea să ocupe locul de ministru al Fondurilor Europene în guvernul PNL-USR-UDMR.

Astfel, acesta a demisionat din Parlamentul European pentru a se putea concentra pe noua poziție. Totuși, surpriza a fost mare când s-a trezit șomer.

Nu a rămas mult timp fără un venit sigur

În schimb, Cristian Ghinea nu a rămas mult timp fără un venit sigur, deoarece compania lui de consultanţă este plătită de USR cu suma de 5.000 de euro lunar, bani proveniţi din subvenţia pe care partidul o primeşte de la bugetul de stat, conform informațiilor transmise de romaniatv.net

Situația a fost comentată și de către jurnalistul Victor Ciutacu, care a subliniat că partenera de viață a lui Cristian Ghinea deținea calitățile de administrator și asociat înainte să fie preluate de el.

„USR e partidul politic care latră cel mai agresiv când vine vorba de cheltuielile nesăbuite ale formațiunilor politice din bani de la bugetul de stat. Numai ca, în realitate, rezistii nici măcar nu mimează corectitudinea. Baga hulpav, fără grețuri, mâna în butoiul bugetar cu miere.

Strategul și ideologul partidului, fostul ministru al fondurilor europene, ex ONG-istul Cristian Ghinea, rămas șomer după experiența guvernamentală, a găsit modalitatea de a se plăti singur de la bugetul public.

Mai exact, din banii primiți de USR ca subvenție de la bugetul de stat, partidul plătește consultanța, 5.000 euro/lună, unei firme al cărei unic asociat și administrator este Cristian Ghinea.

Firma respectiva a trecut, în timp, prin mai multe schimbări de nume și acționariat. Înainte ca Ghinea să o preia oficial, în acte, calitățile de administrator și asociat erau deținute de partenera sa de viață, Oana Maria Ganea, menționată ca atare și în declarațiile sale publice de avere.

Oana Maria Ganea e nimeni alta decât sora Lianei Ganea, factotumul ONG-ului Agenția de Monitorizare a Presei, devenit între timp Active Watch, fondat de jurnalistul Mircea Toma, reprezentantul USR în CNA”, a declarat Victor Ciutacu la România TV.

Cristian Ghinea şi-a asigurat o altă sursă de venit

De asemenea, Cristian Ghinea şi-a asigurat o altă sursă de venit, imediat după ieşirea de la guvernare a USR. La momentul respectiv, europarlamentarul Dragoş Pîslaru i-a creat un job pentru a cerceta cum este implementat PNRR, din banii declarați de el însuși de „politici publice/cercetare”, potrivit sursei menționate.

Trebuie menționat că nu există alţi cercetători pentru a-i face concurenţă lui Ghinea, fără a fi nevoie să fie scos la concurs postul oferit fostului ministru al Fondurilor Europene.

Conform sursei menționate, proiectul gestionat de Ghinea dorește să fie o monitorizare paralelă pentru toate statele europene, inclusiv pentru România, creată de Parlamentul European.