Ce a făcut Cristian Leana după ce a câştigat „Românii au Talent”?
Cristian Leana, cunoscut drept „Domnu’ Puzzle” pentru pasiunea sa pentru rezolvarea cubului Rubik, este binecunoscut fanilor ProTV.
În 2015, el a câştigat marele premiu al emisiunii „Românii au Talent”. Acesta a împărtășit acum povestea sa de viață și cum a gestionat câștigul de 120.000 de euro din urmă cu aproape zece ani.
Cristian Leana a relatat cum și-a folosit premiul pentru a-și schimba viața. Cecul de 120.000 de euro primit la „Românii au Talent” mi-a permis să cumpăr o casă în 2020, spune el. A pus astfel capăt la 25 de ani de stat în chirie, scrie Gândul.
A fost un vis împlinit nu doar pentru mine, ci și pentru părinții mei, spune Cristian Leana. Părinţii „Domnului Puzzle” sunt oameni simpli care s-au sacrificat pentru a-i oferi acestuia o educație bună, o recunoaşte chiar vedeta.
În prezent, Cristian este căsătorit, are un băiețel de 2 ani și așteaptă al doilea copil.
De asemenea, și-a lansat prima carte în limba română care învață copiii, de la vârsta de 4-5 ani, cum să rezolve cubul Rubik. Metoda prezentată în carte este una simplă și eficientă, fiind rezultatul a 15 ani de practică.
Cristian Leana spune că cei interesaţi pot cumpăra cartea chiar de pe site-ul pe care el îl administrează. Costă numai 15 lei, a adăugat „Domnu’ Puzzle”, care le-a mulţumit tuturor celor care îl susţin în continuare în ceea ce face.
O nouă metodă de a rezolva cubul Rubik, descoperită de „Domnu’ Puzzle” după 15 ani de practică
„Acesta este cecul de 120.000 de euro de la Românii au Talent. L-am primit în 2015, atunci când am câștigat cunoscutul concurs TV.
Părinții mei sunt oameni simpli de la țară, fără facultate, și s-au mutat în București înainte că eu să mă nasc, pentru că să am acces la o școală bună, să învăț, să ajung să am și eu un job bun, să nu mă chinui că ei la muncile de jos.
Așa am și făcut, am fost șef de promoție în școală gimnazială, iar apoi am intrat la unul dintre cele mai bune licee din București, Tudor Vianu, unde am descoperit pasiunea mea pentru cubul Rubik de la un coleg.
Astfel am ajuns să câștig emisiunea „Românii au Talent” și să reușesc să iau pentru mine și părinții mei o casă în anul 2020, după 25 de ani de stat în chirie. Între timp m-am și căsătorit, am un băiețel de 2 ani și încă un copilaș pe drum, soția fiind însărcinată în 7 luni.
Iar acum 2 luni am scris și prima carte în limba română, care va învață să rezolvați cubul Rubik. O carte de pe care pot învăța copii deja de la 4-5 ani, deoarece prezint cea mai simplă și ușoară metodă existentă.
O metodă pe care am descoperit-o recent, după 15 ani de practică al acestui sport al minții! O găsiți pe site-ul pe care îl administrez și costă 15 Lei. Va mulțumesc tuturor celor care mă susțineți!”, este mesajul transmis de Cristian Leana.