Pasiune, libertate, prietenie. Acestea sunt cele 3 valori cu care frații Onețiu, Cristian și Danuț, au creat în urmă cu 15 ani ceea ce avea să devină cea mai mare companie cu vânzări directe nu doar din România, ci și din sud-estul Europei, pe piața de produse bio: compania Life Care. 

Pe 4 iulie 2020, Cristian și Danuț sărbătoresc atât reușita unei afaceri pentru care nu exista o piață în România anului 2005, cea a produselor bio, naturale și vegane, cât și o comunitate de peste 5 milioane de oameni din întreaga Europă. Cumulat s-au livrat peste 2 milioane de colete. „Cea mai mare provocare a noastră în urmă cu 15 ani, când am descoperit în Germania un târg cu produse bio, atât alimentare, cât și de curățat, a fost să aducem și în România nu numai astfel de produse, ci și o filosofie, un anumit stil de viață care nu exsita atunci în cultura noastră.

Astăzi, principalul nostru mesaj este unul de recunoștință și mulțumiri aduse comunității noastre, celor mai fideli clienți, care ne sunt alături chiar din prima zi, de 15 ani încoace, partenerilor noștri de business și distribuitorilor. Le suntem recunoscători celor care au crezut în Life Care și care ni s-au alăturat cu la fel de multă pasiune, împreună am reușit să creăm o comunitate foarte frumoasă în care, după cum îmi place mie să spun, oamenii faini au <lipici> la oameni faini”, declară antreprenorul și business mentorul Cristian Onețiu care, în acest an, a intrat și în rolul de investitor în emisiunea „Imperiul Leilor”, la ProTv. 

Doar doi angajați

4 iulie 2020 reprezintă atât startul unor campanii aniversare care se vor desfășura pe durata întregii luni, cu foarte multe surprize pentru consumatorii produselor Life Care, cât și un moment cu multe bilanțuri pozitive. 

„Am început, în urmă cu 15 ani, cu 2 angajați și o investiție de 300.000 euro. În prezent avem o cifră de afaceri care tinde spre 10 milioane de euro în 2020 și peste 100 milioane de euro, cumulativ, în 15 ani. Ne-am extins gradual în mai multe țări, începând cu Ungaria și continuând cu Italia, Germania, Spania și Slovacia. Astăzi suntem prezenți în peste 25 de țări europene, dar și pe piețele din state non UE, ca Turcia și Statele Unite ale Americii. A fost și este o călătorie intensă, însă momentele dificile, inclusiv cel recent cu care noi toți ne-am confruntat, ne-au dovedit că datorită deciziilor pe care le-am luat de-a lungul timpului astăzi avem nu numai un business stabil, deja cu tradiție, dar și un business „all-weather”.

Cu produse viabile în orice anotimp și pentru orice vremuri, cu foarte multe arii dezvoltate, fie că e vorba de sănătate, produse bio, frumusețe, sport, educație, curățenie. Am reușit să creăm un business care se extinde continuu, cu o echipă extraordinară, linii de produse de calitate, digitalizare în proporție de 95%, canale de vânzare multiple”, adaugă Onețiu, care le mulțumește inclusiv „persoanelor publice care ne-au făcut onoarea de a deveni ambasadorii brandului Life Care și ai mișcării bio în România, printre care se numără Cătălin Botezatu, Mihaela Rădulescu, Virgil Ianțu, Cătălin și Andra Măruță, Gabriela Szabo, Ștefan Bănică Jr., INNA, Horia Brenciu, Smiley”.

 În prezent, echipa Life Care numără 58 angajați, o echipă de management autonomă de peste 5 ani, iar numărul distribuitorilor direcți, care a crescut constant de la an la an, a ajuns la 50.000 de oameni care sunt „mai mult decât angajați, sunt ambasadori de brand”. În plus, mai ales în această perioadă în care foarte mulți oameni au fost afectați din punct de vedere financiar și chiar și-au pierdut locul de muncă, Life Care oferă oportunitatea unui nou început și libertatea de a deveni propriul manager în acest sistem de vânzări directe. Cei interesați pot afla mai multe detalii chiar pe site-ul companiei.