Produsul Intern Brut al României 'ascunde' o creştere importantă a cheltuielilor guvernamentale, înregistrate în special pe final de an, consideră Cristian Păun, director executiv al Societăţii Române de Economie.
'Dacă ne uităm mai atent la componentele Produsului Intern Brut, el ascunde de fapt o iluzie. Ascunde o creştere semnificativă a cheltuielilor statului, a cheltuielilor guvernamentale. Mai ales pe final de an, avem o creştere undeva la 6,5 la sută a cheltuielilor guvernamentale. Creşterea de anul trecut nu s-a făcut pe o colectare mai bună a taxelor, ci s-a făcut pe datorie, adică noi am crescut economic pe datorie, ori treaba aceasta nu asigură o creştere durabilă şi nu cred că se va repeta nici partea cu agricultura şi nici partea cu exporturile, în anii care urmează, dacă vom continua să agresăm economia cu măsuri antipiaţă, cu taxe tot mai mari', a spus Păun, citat de Agerpres.
Directorul executiv al SRE identifică, de asemenea, o serie de contradicţii legate de progresia PIB în 2013 şi evoluţia pe piaţa muncii şi în mediul de afaceri.
'Din punctul meu de vedere, din această cauză, creşterea economică din 2013 a venit la pachet cu nişte contradicţii, cum ar fi şomajul care este în creştere, insolvenţele care sunt în creştere, clar, şi evident creditele neperformante, care pe zi ce trece în afacerile private devin tot mai neperformante. Avem atunci întrebări – de ce devin afacerile mai neperformante, de ce oamenii îşi găsesc tot mai greu loc de muncă, de ce se închid tot mai multe afaceri private în România, dacă spunem că economia creşte. De ce punem taxe şi suprataxe suplimentare dacă economia creşte, de ce n-ar fi cazul să scădem taxele, pe care noi le-am crescut atunci când economia scădea, cum ar fi de exemplu TVA', a arătat Cristian Păun.
În ceea ce privește curcul de schimb, Păun crede că acesta va rămâne în limite stabile, în 2014, dar România nu va avea o creştere economică semnificativă, comparativ cu 2013.
mai multe detalii despre cum ar putea evolua cursul leu-euro puteți citi aici: Cursul de schimb va rămâne în limite stabile, în 2014