Profesorul de economie, Cristian Păun, a vorbit despre posibilitatea ca un angajat la stat să muncească și după 65 de ani, până la 70 de ani. În opinia sa, prelungirea vârstei de pensionare va duce la aglomerație mare la vârful piramidei. El a punctat că, din această cauză, criteriile de promovare vor deveni și mai dure și mai politizate.
Cristian Păun a vorbit, pe pagina sa de socializare, despre creșterea vârstei de pensionare. El a susținut că acest lucru nu va presupune că respectiva persoană va primi și pensie, și salariu.
„Guvernare despre viitor! Nu despre trecut!
#nuluămprizonieri
S-a aprobat posibilitatea ca un angajat la stat să muncească și după 65 de ani, până la 70 de ani. Dar nu primește și pensie, și salariu. Doar una, sau alta, în funcție de opțiune…
In sistemul universitar, și nu numai, asta înseamnă că un senior de 65 de ani mai primește 5 ani cadou de la Guvernul pus pe reforme. Nu va alege niciodată pensia. Poziția de putere pe care și-o păstrează la catedră îi poate aduce enorme avantaje pecuniare. Pensia publică devine mărunțiș. Dacă mai are și doctoranzi, povestea se poate lungi și după 70 de ani.
Cristian Păun: Curată reziliență! Curată reformă!
Între timp, cei tineri își așteaptă răbdători rândul. Vor aștepta și mai mult acum ca să aibă și ei ceva de spus la cursuri. Vor mai avea de cărat geanta și de reglat videoproiectorul. De corectat lucrările în locul maestrului. De șters tabla și de adus cafeaua- De râs la glumițele lui anacronice. În final, prelungirea vârstei de pensionare va duce la aglomerație mare la vârful piramidei. Criteriile de promovare vor deveni și mai dure și mai politizate. Menite să consolideze poziția maestrului, până ajunge la capăt. Noul capăt!
Curată reziliență! Curată reformă!
Legea va merge cu celeritate spre Parlament! Și la promulgare… E grabă mare băbăieți! Probabil sunt niște “maeștri” de peste 65 de ani care vor vrea să rămână sau să se reîntoarcă în sistem! Se simt tineri! Tineri, voi mai aveți nevoie de încă 5 ani de internship-uri neplătite! E aglomerație mare în sistem… Consolidați CV-ul că e greu!
Haos și fugi!”, a scris reputatul profesor la ASE pe pagina sa de Facebook.
Sursă foto: Dreamstime