Se construiește un nou drum expres în România. Șoseaua de 120 km care ne va lega de Occident

autostrada, drum, masini, soferi

SURSA FOTO: Pexels

Opt oferte au fost depuse pentru construcția lotului 2 al drumului expres Arad - Oradea, a anunțat directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. Investiția se ridică la 3,41 miliarde de lei.

Opt oferte pentru lotul 2 al drumului expres Arad – Oradea. Anunţul făcut de Cristian Pistol

Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că pentru construcția celor 39,7 km ai lotului 2 al drumului expres Arad – Oradea au fost primite opt oferte din partea unor consorții și companii din România, Bulgaria, Ucraina și Turcia.

Acest proiect are o valoare estimată de 3,41 miliarde de lei (fără TVA) și este finanțat prin Programul Transport (#PT), transmite Cristian Pistol într-o postare pe Facebook.

  1. Asocierea BOG’ART SRL (lider) – TRACE GROUP HOLD PLC – G.P. GROUP JSC (România – Bulgaria)
  2. Asocierea CONSTRUCTII ERBASU SA (lider) – CONCELEX SRL (România)
  3. Asocierea DRUM ASFALT SRL (lider) – AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL (România – Ucraina)
  4. Asocierea IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. – ROTARY CONSTRUCTUU MENTENANTA SA (Turcia – România)
  5. Asocierea MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. (lider) – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia)
  6. NUROL INSAAT VE TICARET A.S. (Turcia)
  7. Asocierea ONUR TAAHHUT TASIMACILIK INSAAT TICARET VE SANAYI A.S (lider) – STRACO HOLDING S.R.L. (Turcia – România)
  8. Asocierea OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (lider) – INFRAVIS SRL (Turcia – România)

Drumul expres Arad – Oradea, legătură vitală între România și Ungaria

Drumul expres Arad – Oradea va fi o legătură vitală între România și Ungaria, având o lungime totală de 120,47 km, împărțită în trei loturi:

  • Lotul 1: 33,7 km, incluzând un drum de legătură de 5,3 km cu DN79 (Salonta).
  • Lotul 2: 39,7 km, incluzând un drum de legătură de 10 km până la granița cu Ungaria.
  • Lotul 3: 47,07 km, incluzând un drum de legătură de 2,9 km cu zona industrială AradVest.

Lotul 2, pentru care se licitează acum, include construcția unui pod complex cu o lungime de 1.091 metri, considerat cel mai dificil element tehnic al proiectului. De asemenea, se va construi un drum de legătură cu Ungaria și un punct de trecere a frontierei (PTF). Proiectul are o durată de implementare de 24 de luni de la semnarea contractului, a precizat Cristian Pistol.

Traseul drumului expres Arad – Oradea porneşte din sud-estul localităţii Oradea (drumul de legătură dintre Centura Oradea şi A3) şi se încheie la intersecţia Variantei de Ocolire Arad cu DN7.