Banca Naţională a României (BNR) păstrează prognoza de creştere economică de 1,5% pentru acest an şi are încredere că balanţa riscurilor este aceeaşi în pofida temerilor legate de evoluţia economiilor din zona periferică a Uniunii Europene şi a cifrelor sub aşteptări de creştere pe primul trimestru în Germania şi Statele Unite, a declarat marţi, Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, cu ocazia unui seminar de specialitate.
"Rămânem pe 1,5 la sută, noi aveam o cifră chiar mai bună pentru 2011, şi pe un curs 3,7 – 4 lei pentru un euro. BNR estima o cifră mai scăzută pentru 2012, deci cifrele rămân cele pe care le cunoaşteţi şi de la nivelul FMI şi UE. Pentru 2011 eu văd balanţa riscurilor relativ simetrică", a spus viceguvernatorul băncii centrale.
Acesta a precizat că este posibil ca încetinirea economiei Germaniei să se generalizeze, iar în acest an şi în 2012 să avem cifre mai mici la creşterea economică.
"Este foarte posibil ca ceea ce vedem ca o încetinire în Germania să se generalizeze, iar în 2012 am putea vedea creşteri mai mici la PIB. Economia americană a decepţionat deocamdată. Vom vedea dacă revenirea capitalurilor şi a consumului vor fi conforme cu calendarul. În primul trimestru cifrele arată 2,2 la sută scădere la formarea brută a capitalului fix, probabil în trimestrul trei a reveni, deci discuţia nu se va finaliza acum", a spus viceguvernatorul BNR.
Comisia Naţională de Prognoză şi-a menţinut, recent, proiecţia de creştere economică de 1,5% pentru anul 2011 şi a revizuit în creştere de la 3,9% la 4% proiecţia de creştere economică pentru anul 2012, conform prognozei de primăvară publicată pe site-ul instituţiei.
Fondul Monetar Internaţional estimează pentru România o creştere economică de 1,5% în 2011, 3,5-4 % în 2012 şi de 4% în 2013.
SURSA: Agerpres