BNR, contra argumente criticilor capitalismului
Cristian Popa, membru CA la Banca Națională a României (BNR) a publicat pe platforma LinkedIn un mesaj prin care oferă contra argumente criticilor capitalismului.
El spune că este greu de crezut că se poate trăi mai bine atunci când nu ai mâncare, dând un exemplu concret din 1970. Mai precis, Cristian Popa scoate în evidență că la vremea respectivă, un român consuma în medie 31 de kilograme de carne pe an. Asta ar însemna, spune el, 85 de grame de carne pe zi. Mai precis, un singur pui pe lună.
„Criticii capitalismului adoră să glorifice trecutul, invocând frecvent lozinca „Era mai bine înainte!”. Nu era.
E greu de crezut că îți poate fi „mai bine” atunci când nu ai necesarul de calorii, și pentru puținul pe care îl ai trebuie să te trezești de dimineață pentru a sta la coadă.
Să luăm, de exemplu, carnea. În 1970, un român consuma în medie 31 de kilograme de carne pe an, conform datelor disponibile în Anuarul Statistic al României. Adică 85 de grame de carne pe zi, un pui pe lună, doar atât. Și totuși „se găseau de toate domne”, ne spun nostalgicii”, își începe acesta mesajul.
Cantitatea de carne consumată s-a dublat în 2020
Membrul CA la BNR a mai spus că 85 de grame este foarte puțin, subliniind că românii nu mâncau prea bine în acea perioadă.
Pentru a evidenția spusele sale, Cristian Popa a făcut o comparație cu anul 2020. Datele de acum patru ani arătau că un român consumă în medie 74 de kilograme de carne pe an, mai mult decât dublul cantității din ’70. Mai precis, un român consumă zilnic peste 200 de grame de carne.
„Nu sunt un specialist în nutriție, dar 85 de grame pare extrem de puțin, mai aproape de limita subzistenței decât de „bine”. Sau poate românii aveau în anii ’70 o înclinație către vegetarianism, deși asta s-ar vedea în consumul de legume, fructe sau lactate, și nu se vede. Efectiv românii mâncau mai puțin.
Prin comparație, în 2020, cantitatea medie de carne consumată de un român este mai mult decât dublă: 74 de kilograme pe an, adică peste 200 de grame pe zi. Nici raportat la cea mai dificilă perioadă a capitalismului modern (2010) nu vom constata că în comunism era „mai bine”: consumul de carne pe cap de locuitor era de aproape două ori mai mare în Criza Financiară decât în „Epoca de Aur”, își continuă acesta mesajul.
Comunismul, sinonim cu penuria
În același mesaj, Cristian Popa a mai precizat că nostalgicii pot spune orice. Regimul acesta va fi mereu sinonim cu:
- penuria
- cozile interminabile
- rafturile goale
- alimentele luate pe cartelă
El a evidențiat că socialismul și economia planificată nu funcționează.
„Indiferent ce ne-ar spune astăzi nostalgicii, comunismul rămâne sinonim cu penuria, cu cozile interminabile, rafturi goale și alimente luate pe cartelă. Pentru că socialismul și economia planificată nu funcționează.
Degeaba se lăuda regimul la vremea aceea cu o producție record, dacă aceasta era doar pe hârtie. Este ciudat să te lauzi cu producția deosebită, iar poporul să vadă cașcavalul doar la TeleJurnal, nu-i așa?”, mai spune acesta.
Nu în ultimul rând, Cristian Popa precizează că începe să se îndoiască de datele statistice care provin din anii ’80. Acest lucru se întâmplă, spune el, din cauza poveștilor despre foamete din această perioadă pe care le-a citit.
„Citind zeci de povești despre foametea din anii ’80, mărturisesc că pun serios sub semnul întrebării și datele statistice pe care le avem din anii ’80. Deci și ce avem ar putea fi…un pic umflat. Pare greu de crezut că s-a dublat, de exemplu, consumul mediu anual de carne pe cap de locuitor între 1970 și 1980. Deci contrastul ar putea fi chiar mai mare. Pare mai plauzibil să se fi întâmplat cu statisticile ce scria Orwell în romanul distopic 1984”, continuă acesta.
„Era mai bine înainte”, o minciună
Acesta a mai precizat pe LinkedIn că nu se poate compara standardul actual de viață al românilor cu cel din perioada comunistă.
El spune că ar fi la fel ca și cum ai compara Coreea de Sud cu Coreea de Nord.
Mai mult, el spune că liberalismul economic aduce beneficii, însă vor exista mereu oameni care vor ignora realitatea.
„Totuși, chiar și încercarea de a compara standardul actual de viață al românilor cu cel din România comunistă este ridicolă, ca și cum ai încerca să compari situația actuală din Coreea de Sud cu cea din Coreea de Nord. Indiferent câte beneficii va aduce liberalismul economic și ce progrese vizibile a făcut România în era post-comunistă, va exista mereu un segment al populației care va ignora realitatea în favoarea teoriilor conspirației”, mai spune Cristian Popa.
Nu în ultimul rând, acesta a mai precizat că nostalgia poate ‘îndulci’ amintirile. Totuși, realitatea ‘din teren’ arată că sintagma ‘înainte era mai bine’ este o minciună.
„Înțeleg că nostalgia poate îndulci amintirile, dar realitatea cifrelor, realitatea „din teren” despre sistemul economic de atunci arată clar că, în materie de alimentație și calitate a vieții cel puțin, „era mai bine înainte” este o mare minciună, nu o realitate. Am vorbit astăzi despre foamete, despre frig într-o postare viitoare.Cine nu își cunoaște trecutul e condamnat să îl repete”, a fost mesajul lui Cristian Popa, membru CA la BNR.