Cristian Popa are o experiență de 16 ani în Banca Națională a României și a avut trei mandate consecutive în poziția de viceguvernator. A fost responsabil cu politica monetară, stabilitatea financiară și cu relaţiile internaţionale ale BNR. În 2005, a introdus strategia de ţintire a inflaţiei care presupune asumarea periodică de către BNR a unor obiective anuale legate de variația indicelui prețurilor de consum.
 
Cristian Popa a deținut și funcția de guvernator supleant al României pentru Banca Mondială și a fost membru în echipele de negociere şi dialog ale BNR cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, BERD, BEI şi OCDE. De asemenea, a coordonat la nivelul BNR dialogul cu agenţiile internaţionale de rating şi băncile internaţionale de investiţii precum și activitățile privind integrarea europeană în cadrul BNR (până în 2007).

Are o vastă experiență didactică și în cercetare. În 2007 a obținut diploma de Doctor în științe economice, specializarea Economie mondială, la Facultatea de Relații Economice Internaționale, din Academia de Studii Economice, București. În septembrie 1994, a obținut o bursă la Departamentul de Economie din cadrul Universității Harvard. Vorbește fluent engleza, franceza, spaniola și italiana