Cristian Popescu Piedone, fost primar al sectorului 4 Bucureşti, s-a prezentat vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul privind tragedia de la clubul Colectiv.
La intrare în sediul DNA, el nu a dorit să facă declaraţii.
În urmă cu două zile, Piedone a fost la DNA, unde procurorii i-au comunicat că au extins urmărirea penală şi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul său pentru fals intelectual şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
De asemenea, s-a dispus extinderea cercetării faţă de Aurelia Iofciu – şef Serviciu autorizări comerciale din Primăria sectorului 4 şi faţă de Sandra-Ramona Moţoc – funcţionar în cadrul aceluiaşi serviciu, la data faptelor, pentru complicitate.
Potrivit DNA, în perioada 12 noiembrie 2014 – 30 ianuarie 2015, Piedone şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis un acord şi o autorizaţie de funcţionare necesare desfăşurării activităţii de către o societate comercială (alta decât SC Colectiv Club SRL).
Pentru a autoriza funcţionarea acestei societăţi, Piedone a emis documentele administrative (acordul şi autorizaţia de funcţionare), prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că firma respectivă îndeplinea cerinţele legale necesare avizării.
'Inculpatele Iofciu şi Moţoc l-au sprijinit pe primarul sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menţionată le-a avizat', susţin procurorii.
Cristian Popescu Piedone era iniţial cercetat de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru clubul Colectiv.
Piedone a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie împreună cu două funcţionare din Primăria sectorului 4 – Aurelia Iofciu, şef Serviciu autorizări comerciale, şi Luminiţa Larisa Ganea, funcţionar în cadrul aceluiaşi serviciu, ambele fiind acuzate de complicitate la abuz în serviciu, însă ulterior cei trei au fost eliberaţi.
Potrivit DNA, în calitate primar, Piedone şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, constând în încălcarea dispoziţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis acordul de funcţionare 3909/14.01.2015 şi autorizaţia de funcţionare 369/14.01.2015 necesare desfăşurării activităţii de către SC Colectiv Club SRL, la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, Bucureşti.
Prin aceasta, Piedone a cauzat vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Primăriei, în urma cărora reprezentanţii SC Colectiv Club, care au putut desfăşura activităţi de alimentaţie publică, au obţinut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei, arată anchetatorii.
Procurorii susţin că, pentru a autoriza funcţionarea, Cristian Popescu Piedone a emis cele două acte administrative prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că SC Colectiv Club SRL ar fi îndeplinit cerinţele legale necesare avizării.
În acelaşi timp, funcţionarele Aurelia Iofciu şi Luminiţa Ganea l-au sprijinit pe primar în emiterea celor două acte administrative, prin întocmirea, respectiv avizarea documentelor. AGERPRES