Primarul sectorului cinci a fost reținut pe Aeroportul Otopeni. Cristian Popescu - Piedone a fost dus sub escortă la DNA pentru audieri într-un nou dosar. Sentința în dosarul Colectiv, în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, urmează să se dea pe 3 mai.
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a fost reținut în urmă cu puțin timp de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pe Aeroportul Otopeni.
Potrivit unor surse judiciare, Piedone a fost dus sub escortă la DNA pentru audieri într-un nou dosar, susține G4media.
Sursa citată a arătat că Piedone urma să plece cu un avion cu destinația Germania. Nu este clar în acest moment dacă este vorba despre unul și același avion pentru care a fost anunțată în cursul dimineții o alertă cu bombă. Avionul urma să decoleze la ora șase.
Amintim că cei de la Compania Națională Aeroporturi București au arătat că aeronava aparține companiei aeriene Lufthansa, și urma să decoleze de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Zborul LH 1655 cu destinația Munchen era programat la ora 6:00 și avea la bord 130 de pasageri. Aeronava a fost parcată la o poziție izolată în vederea derulării, de către instituțiile abilitate ale statului, a procedurilor specifice de intervenție în cazul unei amenințări cu bombă, acestea fiind încă în curs. Pasagerii au fost debarcați și s-a procedat la verificările care se impun în aceste situații, în prezent aceștia fiind grupați în zona de îmbarcare a terminalului.
Sentința în dosarul Colectiv pentru Piedone, în 3 mai
Curtea de Apel Bucureşti urmează să pronunțe pe data de 3 mai sentința definitivă în dosarul „Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.
Prima instanță, Tribunalul București, s-a pronunţat pe 16 decembrie 2019 şi a dat sentințe grele, cu executare.
Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a primit atunci o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Între timp, fostul edil a candidat din nou la alegerile locale şi a devenit primar al Sectorului 5.
26 de persoane au murit în incendiu
Foştii patroni ai clubului Colectiv, George Anastasescu, Costin Mincu şi Paul Gancea, au primit, în primă instanţă, pedepse de câte 11 ani şi opt luni de închisoare.
Reamintim că, în noaptea incendiului din Clubul Colectiv (30 octombrie 2015), au murit la faţa locului 26 de persoane. Mulţi dintre răniţii internaţi au încetat din viaţă în orele şi zilele următoare, numărul victimelor urcând astfel la 64.
Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. După un an şi nouă luni de la tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.