El este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale sectorului 4 al municipiului Bucureşti.
În dosar, au fost deferite justiţiei alte trei persoane din cadrul primăriei, la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale sectorului 4 al municipiului Bucureşti, respectiv: Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, infracţiunea de abuz în serviciu (sub forma autoratului, respectiv a complicităţii) reţinută în sarcina inculpaţilor constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.
DNA precizează că primarul şi funcţionarii serviciului de autorizări comerciale aveau exclusiv competenţa de a emite acorduri şi autorizaţii de funcţionare pentru societăţile comerciale cu obiect de activitate baruri, cluburi, restaurante.
Cristian Popescu-Piedone, conform procurorilor, a încălcat HG 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g şi dispoziţiile din Legea 307/12.07.2006 privind apărarea împotriva incendiilor, respectiv art. 14 lit. f, şi la 14 ianuarie 2015 a eliberat acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare pentru SC Colectiv Club SRL, deşi clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.
Inculpatele Iofciu şi Ganea l-au sprijinit pe primarul sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispoziţiilor legale, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menţionată le-a avizat, arată DNA.
Sursa citată precizează că autorizarea funcţionării SC Colectiv Club SRL, ca unitate de alimentaţie publică fără autorizarea de securitate la incendiu, de către Piedone, cu sprijinul inculpatelor Iofciu şi Ganea, a determinat un folos necuvenit pentru firma respectivă în cuantum de peste 62.000 lei şi punerea permanent în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a celor care s-au aflat în incinta clubului în perioada ianuarie – 30 octombrie 2015, prin acceptarea funcţionării acestuia în lipsa măsurilor tehnice de prevenire sau reducere a urmărilor în caz de incendiu, generatoare de risc pentru clienţi şi angajaţi.
"Omisiunea verificării de către inculpaţi a îndeplinirii cerinţelor de securitate la incendiu, prealabil autorizării SC Colectiv Club SRL, a făcut inapte măsurile tehnice, operative care ar fi putut să prevină sau să reducă urmările din data de 30 octombrie 2015, în condiţiile izbucnirii incendiului în club. În acest fel există o legătură de cauzalitate mediată între îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către inculpaţi, rezultatul dramatic şi prejudiciul adus părţilor civile din prezenta cauză, fiind antrenată răspunderea în solidar cu partea responsabilă civilmente, sectorul 4", susţin procurorii.
DNA menţionează că, la data de 30 ianuarie 2015, cu sprijinul inculpatelor Iofciu şi Moţoc, primarul, cu încălcarea prevederilor legale, a emis acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare pentru o altă societate, pentru desfăşurarea activităţilor de alimentaţie publică, deşi restaurantul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.
Emiterea acordului şi autorizaţiei în folosul funcţionării clubului fără autorizarea de securitate la incendiu a determinat, în opinia anchetatorilor, un folos necuvenit pentru firma respectivă, în cuantum de peste 147.000 lei şi punerea permanent în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a celor care s-au aflat în incinta restaurantului în perioada ianuarie – 30 octombrie 2015 prin acceptarea funcţionării acestui club în lipsa măsurilor tehnice de prevenire sau reducere a urmărilor în caz de incendiu, generatoare de risc pentru clienţi şi angajaţi.
"Pentru prejudiciile morale şi materiale suferite ca urmare a tragediei din 30 octombrie 2015, ce a avut loc în clubul Colectiv, în perioada noiembrie 2015 – aprilie 2016 un număr de 90 de persoane au depus cereri scrise de constituire de parte civilă, dintre care 27 sunt persoane care au suferit vătămări (răni, arsuri etc) în urma incendiului din club, iar 63 sunt moştenitori/ succesori ai celor decedaţi. Sumele cu care aceştia s-au constituit părţi civile variază între 30.000 euro şi 2.000.000 euro", mai precizează DNA.
În vederea recuperării prejudiciului, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Piedone, Iofciu şi Moţoc a fost instituit sechestru asigurător.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
SURSA: Agerpres