De când cu pandemia care a zdruncinat Pământul, cum a fost 2020 a devenit o întrebare de-a dreptul standard.
”Anul 2020 a fost un an extrem de complex, cu o încărcătură emoțională profundă pentru întreaga lume. Viața așa cum o știam a fost zdruncinată din temelii. Cred că 2020 a fost despre toate departamentele, despre fiecare angajat al companiei, despre munca în echipă!(…) Alături de colegii din management am luat decizii radicale pentru a asigura siguranța angajatilor fără a întrerupe sau a afecta negativ activitatea companiei. (…) Am trecut la intâlniri on-line, la interviuri de angajare online, la training online, administrare servicii online și chiar și team-building online. Petrecerea de sfârșit de an a companiei nu a mai avut loc, dar fiecare angajat a primit un cadou frumos, surpriză din partea companiei, livrat la domiciliu”, ne-a declarat Cristian Popescu, pentru a complete, exceptional, cu următoarele cuvinte:
”Și în toată această perioadă am încercat să păstrăm spiritul echipei PRO sus, să fim aproape unii de alții. Cu sprijinul partenerilor noștri am asigurat workshop-uri online cu medici, kinetoterapeuți, psihologi care ne-au ajutat să ne gestionăm mai bine această perioadă. Revin asupra ideii de baza: 2020 a fost despre toate echipele PRO TV, despre acești oameni minunați care fac minuni zi de zi”.
Dar, suntem în 2021
Pe Cristian Popescu nici nu trebuie să-l întrebi multe, pentru că, suntem siguri, el ghicește gânduri.
”Despre 2021 ce pot spune? Vom încerca să definim noua normalitate, să ajustăm cum vom funcționa de acum înainte, ținând cont de toate măsurile de siguranță și păstrând lucrurile bune pe care le-am învățat în ultimul an – mai ales legat de responsabilitate, flexibilitate și spirit de echipă. Și nu în ultimul rând, vom încerca să eficientizăm și să automatizăm anumite acțiuni. Și asta am învățat în pandemie, că putem simplifica activitati si procese, pentru a ne putea concentra pe ceea ce este important, pentru a le lăsa angajaților posibilitatea să fie creativi”, ne-a lămurit directorul de resurse umane al ProTV.
HR-ul pare o zonă nu tocmai vizibilă, apropo de acțiune, de mișcare. Se pare că nu e deloc așa. ”HR-ul, în general, este numit un departament de suport, așa că încercăm să fim constant alături de echipele PRO. Recrutarea unui corespondent de știri sau a unui digital content creator poate părea un lucru minor, repetitiv, dar efectele pot fi foarte importante dacă este făcută bine și la timp. Deci cel mai mare proiect pentru echipa de resurse umane este să menținem și să îmbunătățim constant experiența de angajat la Pro TV și abilitatea organizației de a livra rezultate excelente”, ne spune Popescu.
Sfaturi pertinente
L-am întrebat pe Cristian Popescu ce crede că ar sfătui un tânăr care i-ar călca pe urme.
”În primul rând le-aș spune celor care sunt la început de carieră să fie curajosi, determinați, harnici și să se bucure de fiecare experiență. Efortul depus la început de carieră determină succesul de mai târziu. (…) Un vechi proverb românesc zice ”spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun cine ești”. Asta se potrivește și acasă și la job. Calitatea oamenilor cu care lucrezi și de la care înveți este foarte importantă. Nu în ultimul rând, le-aș sugera să caute un mentor bun. O persoană care să-i poată sfătui în momentele dificile”.