Cristian Preda, aviz favorabil în comisiile juridice din Parlament pentru șefia Autorității Electorale Permanente

Sursa: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Comisiile juridice din Parlament i-au dat aviz favorabil lui Cristian Preda, propus de USR pentru șefia Autorității Electorale Permanente. Preda este cel de-al treilea candidat pentru ocuparea acestei funcții, alături de Iulia Andreea Băbeanu și Toni Greblă.

Aviz favorabil în comisiile din Parlament

Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat aviz favorabil, marţi, cu majoritate de voturi, pentru candidatura la preşedinţia Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a lui Cristian Preda.

Cristian Preda a fost audiat online de membrii comisiilor parlamentare de resort, el neputând fi prezent fizic.

Preda este cel de-al treilea candidat pentru funcţia de preşedinte al AEP.

Iulia Andreea Băbeanu şi Toni Greblă au primit şi ei pe 20 februarie aviz favorabil de la Comisiile juridice ale Parlamentului pentru această funcţie. Andreea Băbeanu este propusă de grupurile parlamentare ale AUR, iar Toni Greblă de cele ale PSD.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente va fi ales de plenul reunit al Senatului într-o şedinţă ce urmează să fie stabilită.

Cristian Preda, propus la șefia AEP de USR

Amintim că, cei din USR au fost cei care l-au propus pe Cristian Preda pentru funcţia de preşedinte al AEP.

„Aşa cum ştiţi, Autoritatea Electorală Permanentă a rămas fără preşedinte. Fostul preşedinte, după un lung şir de abuzuri, a fost dat la o parte într-un final de coaliţia de guvernare PNL şi PSD pentru că are mai multe dosare penale. Era inacceptabil ca AEP să fie condusă de un om nerecomandat de nimic pentru conducerea acelei instituţii şi cu foarte multe probleme.

A fost o primă serie de depuneri de candidaturi şi atunci, la presiunea societăţii civile şi a Opoziţiei şi a noastră, a USR, PSD şi PNL au făcut un pas în spate atunci când voiau să îl propună pe Toni Greblă la preşedinţia acestei instituţii.

Astăzi, USR propune o candidatură care să facă această instituţie democratică, aşa cum ar trebui să fie instituţia care garantează alegerile într-o ţară europeană – am depus deja actele la secretariatul general -, pe Cristi Preda, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti”, a declarat liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, la Palatul Parlamentului.

Moşteanu a adăugat că Preda „are o lungă istorie de lucru cu procesele electorale şi că a scris foarte mult pe această temă”.

„A documentat foarte mult pe tema proceselor electorale şi a alegerilor din toate colţurile lumii, a fost conducătorul mai multor operaţiuni de observare a alegerilor în mai multe colţuri ale lumii, a obţinut distincţii şi recunoaştere pentru aceste activităţi. Este un om care a slujit statul român de fiecare dată cu demnitate, atunci când a avut ocazia”, a menţionat Moşteanu.