Măsurile fiscale vor arunca România în haos
Europarlamentarul Cristian Terheș a afirmat miercuri, pe 27 septembrie, că măsurile pentru care guvernul PSD-PNL își asumă răspunderea vor arunca țara în haos. Potrivit lui, acest lucru se va întâmpla deoarece „totul este lipsit de predictibilitate.”
Acesta a scris pe Facebook că a „întrebat contabili și oamenii sunt efectiv buimăciți.”
Cristian Terheș a punctat, de asemenea, că „România are una dintre cele mai mari creșteri economice din UE, generată în cea mai mare parte de sectorul privat.”
Europarlamentarul spune că „problema în România nu e creșterea economică, ci faptul că guvernul nu colectează taxele deja existente. În loc ca actualul guvern să fi implementat măsuri de colectare mai eficientă a taxelor deja datorate și a de a merge după marii evazioniști, ridică taxele tot la cei care deja plătesc.”
Politicianul a amintit că „sub guvernul Boc s-au mai crescut taxele iar efectul a fost că s-au colectat și mai puțini bani la buget.”
„Chiar dacă pare paradoxal, regula e foarte simplă: taxe mici, colectări mari; taxe mari, colectări mici”, a explicat el.
„Culmea e că PNL-ul susține această sinucidere economică. Cum am mai spus, PNL-ul și-a abandonat atât filonul național, susținând toate utopiile globaliste neomarxiste, cât și cel liberal”, a conchis Cristian Terheș.
Guvernul pregătește o rectificare bugetară
Guvernul are în plan rectificarea bugetară după ce intră în vigoare Legea cu noile măsuri fiscale, a transmis ministrul Finanţelor.
Rectificarea bugetară ar fi prima din acest an. Situaţia este neobişnuită, practica fiind de două rectificări pe an, una în vară şi alta în toamnă.
Pentru a putea aloca fonduri instituţiilor care au nevoie foarte mare de bani, Ministerul Finanţelor a pregătit un proiect de ordonanţă. Acesta prevede posibilitatea de a prelua la Fondul de rezervă al Guvernului sumele reprezentând 10% din creditele de angajament şi creditele bugetare. Ordonatorii de credite sunt obligaţi, conform legii, să păstreze aceste finanțe. Banii vor fi destinați inclusiv pentru proiecte cu fonduri UE sau cheltuieli din domeniul sănătăţii.
Guvernul va lua la fondul de rezervă bani de la ordonatorii de credite în funcţie de necesităţi. Soluţia propusă acum de Ministerul Finanţelor rezolvă probleme majore ale unor instituţii de stat. Prin preluarea sumelor respective la Fondul de rezervă, de unde pot fi ulterior alocate.