Cristian Tudor Popescu a lansat un atac virulent asupra unui greu din politică, despre care a spus că este cel mai alunecos, veninos şi pervers personaj care poate fi invitat dintre politicienii momentului
Cristian Tudor Popescu a desființat un cunoscut politician de la noi care se află în aceste zile în centrul atenției. Este vorba despre primarul Capitalei, Gabriela Firea. În opinia jurnalistului, aceasta împroașcă cu vorbe, se autovictimizează, folosește tehnica exagerării până la grotesc și minciuna sfruntată și recurge la metoda lui Stalin numită „kak izvestno”.
Analiza a pornit de la scandalul legat de spitalul pentru copiii bolnavi de cancer care se construiește din donații.
Jurnalistul a explicat pe larg, la Digi 24, care sunt metodele retorice pe care le folosește Gabriela Firea. Mai mult, el crede despre edilul Capitalei că „cel mai alunecos, veninos și pervers personaj ce poate fi invitat dintre politicienii momentului”.
„Vă spun metodele doamnei Firea. Metodele dnei Firea sunt următoarele:
Prima:împroaşcă cu vorbe, revarsă un puhoi de vorbe continuu asupra celor din platou, indiferent cine, câţi sunt, continuu. În clipa în care celălalt încearcă să deschidă gura cât de cât, accelerează imediat puhoiul, ca să nu-i dea voie să deschidă gura.
Apoi: a doua metodă a doamnei Firea este autovictimizarea, uneori ducând-o la absurd. Deci, comițând ceea ce se numește ignoratio elenchi, adică nesocotirea tezei iniţiale, mai pe româneşte – una vorbim, başca ne înţelegem”, a comentat CTP, explicând că o altă metodă ține de tehnica exagerațiunii până la grotesc.
În opinia sa, Firea a lansat atacul cu pricina CTP pentru că este în campanie electorală pentru al doilea mandat la Primărie.
„Are foarte mult sânge rece în ea doamna Firea, deci a făcut acest scandal pentru că o interesează să dea în probabilul ei contracandidat, care este Voiculescu; Vlad Voiculescu este unul dintre contracandidații ei și probabil cu şanse considerabile, având în vedere trecutul său, CV-ul pe care îl are, ce a făcut în viaţă. Și atunci ăsta este obiectivul. Nici nu o interesau doamnele astea, ce să facă cu ele? A vrut să ajungă la Voiculescu în mod evident, contracandidatul ei peste câteva luni. Ce Dăncilă? Dăncilă n-o interesează acum. În momentul în care Dăncilă va da dovadă de slăbiciune, are un moment greu, atunci o s-o vedem sărind la beregată pe doamna Firea. Acum nu”, a punctat jurnalistul.