„Războiul a început demult (…). Doamna Firea procedează, din punct de vedere tactic, corect, ea ştie foarte bine că acest grup de gangsteri politici condus de Liviu Dragnea, care stăpânește acum PSD-ul, o va sugruma într-un timp record, dacă se mulţumeşte să se apere, dacă rămâne în defensivă şi, atunci, aplică, logic, cea mai bună apărare, adică atacul. Ea știe că dacă se mulțumește acum cu jumătăți de măsură, în foarte scurtă vreme, dl. Dragnea, care este un maestru – la asta se pricepe foarte bine – o va sugruma pe dedesubt”, spune Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, la digi24.ro „Genul acesta de individ care dorește ‘să nu iasă ca prostul din funcție și din viață’ – acesta este principiul călăuzitor din toate punctele de vedere al dlui Dragnea, altceva nu-l interesează – un astfel de om va merge oricât de departe, va recurge la acțiuni scelerate, acum, în acest război”, consideră jurnalistul. „A simţit doamna Firea că i se pregăteşte şnurul negru, ştiţi, când se făcea mazilirea domnitorului în Ţările Române, pe lângă fermanul de mazilire, executorul venea şi cu un şnur negru uneori, cu care îl strângea de gât pe respectivul domnitor. A simţit şnurul negru din momentul 10 august”, spune CTP. Cristian Tudor Popescu atrage însă atenția că, spre deosebire de Ecaterina Andronescu sau Adrian Năstase, Gabriela Firea nu are o poziție de disident în PSD, nu are o opoziție doctrinară față de Liviu Dragnea și ai săi, nu vrea scindarea PSD, nici schimbări în ideologia partidului și nici nu atacă guvernarea, ci pur și simplu vorbește de dictatura lui Liviu Dragnea în partid, pentru că dorește să nu fie lichidată politic de acesta. De ce a ales acest moment al atacului? Pentru că și-a dat seama că a fost montată toată acea „operațiune” din 10 august al cărei scop era să fie lovită grav în imagine, cumva prin prefectul Speranța Cliseru. Liviu Dragnea se teme că Firea poate să devină candidatul partidului la prezidențiale, în timp ce el nu are niciun fel de șanse, e prăbușit în sondaje, a explicat Cristian Tudor Popescu. Gabriela Firea nu atacă însă calitatea guvernării, cu excepția – notabilă, foarte puternică – a ordonanței de amnistie și grațiere, ceea ce îl lovește în „plexul solar” pe Liviu Dragnea, spune CTP. În opinia jurnalistului, Gabriela Firea „va împinge acum maneta până la refuz, lucru pe care îl va face și Liviu Dragnea”, dar liderul PSD nu poate ieși bine din acest război, pentru că, spre deosebire de Grindeanu sau Tudose, acum are de-a face cu o persoană votată în funcția pe care o ocupă, cu o popularitate ridicată. „Pentru Dragnea, pierderile vor fi uriașe”, estimează Cristian Tudor Popescu. Urmăriți-i comentariul complet în materialul video de mai sus.
Cristian Tudor Popescu: Liviu Dragnea se teme că Firea poate să devină candidatul partidului la prezidențiale
6 septembrie 2018, 17:44
Ultima modificare în 6 septembrie 2018, 18:18
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a afirmat că primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a ales să intre în război cu liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru că a simțit că „i se pregătește șnurul negru”, simbol, cândva, al mazilirii domnilor în Țările Române.
Etichete: cristian tudor popescu,
firea,
liviu dragnea,
prezidențiale
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook