Revista Capital a organizat joi, 22 septembrie, Forumul Top Angajatori. În cadrul evenimentului s-a vorbit despre legislația forței de muncă, iar printre invitați s-au numărat Cristian Vasilcoiu, Secretar de Stat Ministerul Muncii, Gabriel Biriș, avocat, expert fiscalitate, Elena Cozianu, director HR Altex Romania, Elena Panțîru, Consilier Juridic Pro VP și reprezentant al Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM), dar și Christian von Albrichsfeld, General Manager Continental România.

Cristian Vasilcoiu, Secretar de Stat Ministerul Muncii, a vorbit printre altele și despre ajutorul pe care Guvernul vrea să îl ofere companiilor care apelează la muncitori străini.

Potrivit acestuia, Guvernul a pregătit o ordonanță de urgență, care la momentul actual se află în dezbatere publică și care își propune să protejeze companiile care angajează muncitori străini.

Ordonanța de urgență va proteja companiile care angajează muncitori străini

Secretarul de Stat din Ministerul Muncii precizează că inițiativa legislativă este una comună, a Ministerului Afacerilor Interne și a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, și are ca scop reglementarea condițiilor în care un lucrător străin poate ocupa un nou loc de muncă, la același angajator sau la un alt angajator, pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a UE.

Astfel, conform declarațiilor făcute de Cristian Vasilcoiu la Forumul Top Angajatori organizat de Revista Capital, principalul obiectiv al ordonanței de urgență este de a bloca practica prin care muncitorii străini vin în România, dar renunță după o lună sau două la locul de muncă, pentru a pleca la altă companie sau chiar în altă țară din UE, de cele mai multe ori Germania.

Mai exact, dacă un angajat din Asia renunță la locul de muncă pentru care a primit permisul de ședere în România, el ar ajunge obligat să treacă din nou prin acest proces pentru a-și găsi un alt job.

Ce vor putea face angajații străini din România?

Practic, în cazul în care un lucrător străin va schimba locul de muncă, dar la același angajator, care a obținut avizul de muncă inițial, acesta îl va obține fără să îndeplinească condițiile generale prevăzute de către legea inițială.

Avizul de angajare este documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcție.

În nota de fundamentare a ordonanței de urgență se precizează, susține secretarul de stat că la nivel național s-a înregistrat un deficit de forță de muncă în mai multe domenii precum construcțiile, HORECA, industria prelucrătoare, transporturi și agricultură.

Acestea sunt sectoare unde cererea de forță de muncă este foarte mare și astfel este necesar ca angajatorii să aibă posibilitatea anticipării necesarului forței de muncă la necesitățile de lucru, arată documentul.

Amintim că Revista Capital a organizat joi, pe 22 septembrie, Forumul Top Angajatori, în cadrul căruia au fost dezbătute cele mai importante teme, aspecte și probleme cu care se confruntă piața forței de muncă din România.

Evenimentul a fost structurat pe mai multe paneluri reprezentative unde vor fi dezbătute subiecte precum:
Criza forței de muncă din România; Legislația din domeniul muncii; Taxarea muncii; Reziliența forței de muncă; Rentabilitatea forței de muncă.