Veste de ultimă oră în lumea fotbalului. Portughezul Cristiano Ronaldo a anunțat când se va retrage din fotbal. El a declarat că mai are doar câțiva ani de jucat și totodată a precizat și vârsta la care ar vrea să se oprească.
Într-un interviu acordat pentru ESPN Brazilia, Cristiano Ronaldo, în vârstă de 36 de ani, legitimat la Manchester United, a declarat că şi-ar dori să joace până la 42 de ani.
Totodată, el a subliniat faptul că se bucură de faptul că a reușit să rămână un jucător longeviv, cu prestații bune. Chiar dacă a trecut de mult de 30 de ani, acesta susține că nu simte niciun an în plus, adăugând că a avut constant grijă de corpul și de mintea sa.
“Mă simt fericit să fiu un jucător care a arătat că longevitatea este crucială pentru mine pentru a juca în continuare la nivel înalt, având prestaţii bune. Genetic, simt că aş avea 30 de ani. Am foarte mare grijă de corpul meu şi de mintea mea”, a spus acesta.
Cristiano Ronaldo a mai adăugat că și-a învățat corpul și a muncit mult în ultimii ani, concentrându-se pe performanță. Totodată, fotbalistul a mai menționat că își ascultă pe de altă parte corpul și știe și când va veni momentul de retragere.
Cristiano Ronaldo a spus când se va retrage din fotbal
Pe de altă parte, el speră să joace chiar și până la 42 de ani, însă dacă va fi nevoie, se va retrage și la 40, dar va încerca să se bucure de fiecare moment.
”Am învăţat recent că după 33 de ani corpul poate face faţă provocărilor dacă ai nevoie, însă adevărata luptă este psihică. Am muncit mai mult şi m-am concentrat asupra acestui aspect. Ştiu că face faţă corpul meu pentru că îl respect mult şi îl ascult.
Sunt fericit, vreau să stau aici şi să văd ce va fi. Vreau să văd dacă voi juca până la 40 de ani, 41 sau 42 de ani, însă cel mai important lucru este ca zilnic să îmi propun să mă bucur de moment”, a afirmat sportivul.
De menționat este faptul că fotbalistul este încă departe de a depăși recordul de cel mai în vârstă fotbalist care a evoluat în Premier League. Locul este ocupat de Teddy Sheringham, la vârsta de 40 de ani şi 272 de zile.
De cealaltă parte, ecordul consemnat de Guinness World Record de cel mai în vârstă fotbalist care a evoluat vreodată într-un meci la profesionişti a fost stabilit în octombrie 2020 de Ezzeldin Bahader, care a jucat la 74 de ani şi 125 de zile într-o partidă din liga a treia egipteană.