Cristina Cioran a trecut prin momente fără precedent. Vedeta era însărcinată în șapte luni când fiica ei, Ema s-a născut. La scurt timp, bebelușul a fost internat de urgență într-un incubator, pentru a se dezvolta în condiții optime, iar vedeta a fost externată din spital și nu a avut voie să-și viziteze fiica decât de câteva ori pe săptămână.

Într-un interviu acordat pentru impact.ro, vedeta a vorbit despre această perioadă din viața ei. Aceasta susține că fetița ei este bine, dar încă în spital, urmând să fie adusă acasă în curând.

Ea a mai adăugat că are voie să o viziteze doar odată pe săptămână, iar când evoluția stării ei de sănătate va fi pozitivă, atunci medicii o vor elibera.

„Copilul este bine! Este în spital încă, așteptăm să o luăm acasă. O dată pe săptămână avem voie să o vizităm, ci nu de două ori, cum ni s-a spus inițial. Alex a fost o singură dată să își vadă fetița, am fost împreună. Nu știu cât o să mai stea în spital, nu depinde de mine, depinde de evoluția sa și de ce spun medicii.

Important este ca ea să fie bine, să fie sănătoasă. Cred că va mai rămâne încă două săptămâni pe lângă cele trei, cât a stat până acum”, a spus vedeta pentru Impact.ro.

Fiica Cristinei Cioran vine acasă

Duminică însă, vedeta le-a dat marea veste urmăritorilor ei. Toate greutățile s-au sfârșit, iar fetița ei va ajunge acasă în cursul săptămânii viitoare. Totodată, ea a postat și o imagine cu Ema, alături de care a scris „Forța fie cu tine! Ema, my love (În traducere: iubirea mea)”.

Astfel, de săptămâna viitoare, Cristina Cioran și fetița ei vor putea fi în final împreună după o așteptare care a durat săptămâni întregi.

„Săptămâna viitoare vine Ema acasă! Mai are foarte puțin și gata”, a scris Cristina Cioran la InstaStory.