Handbalista româncă este singura din istorie care a câștigat de 3 ori titlul de cea mai bună jucătoare a lumii, în anii 2010, 2015 și 2016. Și ca și cum această performanță nu era de ajuns, Cristina Neagu se pregătește să-și îmbunătățească recordul.
Federația Internațională de Handbal (IHF) a nominalizat-o pe Cristina Neagu pentru titlul de cea mai bună jucătoare a lumii în 2018, după un sezon excelent al sportivei din România.
Aceasta a fost cea mai bună marcatoare a sezonului de Liga Campionilor, cu 110 goluri, competiție în care a ajuns până pe poziția a treia alături de CSM București.
Tot în 2018, a câștigat titlul și Cupa României cu CSM și și-a mai adjudecat un record în nume propriu, reușind să devină cea mai bună marcatoare din toate timpurile la Campionatul European.
Contracandidatele lui Neagu pentru titlul de cea mai bună handbalistă a lumii în 2018 sunt Ana Viahireva (Rusia), Amandine Leynaud (Franţa), Stine Oftedal (Norvegia) şi Estelle Nze Minko (Franţa).