Tricolorele au sperat, însă Campionatul Mondial nu a venit și cu șansa de a merge anul viitor la Jocurile Olimpice. Dezamăgirea este imensă pentru Cristina Neagu, care abia a putut evolua câteva minute la aceste Mondiale, din cauza unei accidentări. Acum, ea a confirmat zvonurile privind retragerea de la națională.
Cristina Neagu renunță oficial la echipa națională de handbal
Zi tristă pentru sportul din România! Cristina Neagu se retrage de la naționala de handbal.
Zvonurile care au tot circulat în ultimele zile au fost confirmate de cea mai bună handbalistă a României. Ea și-ar fi dorit ca parcursul României la Mondialul de handbal să permită țării noastre să ajungă la Jocurile Olimpice din 2024.
Din păcate, România a părăsit prematur competiția găzduită zilele acestea de Danemarca, Norvegia şi Suedia.
Dacă tricolorele ar fi trecut de grupa principală și ar fi ajuns la turneul preolimpic, Cristina Neagu ar fi continuat să joace. Din păcate, în aceste condiții, jucătoarea spune că nu va mai juca pentru națională.
Mai mult, Neagu spune că este dezamăgită și pentru că nu a putut juca decât la partida cu Germania. Accidentarea și recuperarea greoaie a lipsit naționala României de o jucătoare care ar fi putut schimba soarta partidelor. „Am încercat, dar nu am putut”, a spus handbalista despre recuperarea sa.
„Un alt turneu final ratat, nu ne-am îndeplinit obiectivul. Ne doream să fim măcar în sferturi, să accedem la turneul preolimpic, ăsta era obiectivul.
Dezamăgirea e foarte mare. Și pentru mine e foarte mare, pentru că nici nu am putut să joc la acest turneu. M-am accidentat, am făcut tot posibilul să mă recuperez, dar nu am reușit.
Am încercat, pentru că știam cât de important era meciul cu Germania. Am încercat, dar nu am putut”, a declarat Cristina Neagu pe Aeroportul Otopeni, la revenirea tricolorelor în țară.
Aproape 20 de ani de evoluții sub drapelul tricolor pentru Neagu
Neagu spune că în cei 17 ani în care a jucat în tricoul României, a dat totul pentru echipa națională. A venit însă acum momentul trist al retragerii.
Ce a reușit în tot acest interval, „ne va spune timpul” dacă a fost mult sau puțin, afirmă Cristina Neagu. Ea are în palmares două medalii cu naționala și mai multe clasări pe locurile 4 sau 5.
Din păcate, visul de a juca în 2024 la Olimpiadă alături de tricolore s-a spulberat, astfel că românii se vor mai putea bucura de evoluțiile ei extraordinare doar la echipa de club.
„Am avut o jucătoare senzațională, pe Lisa (Eliza Buceschi – n.red.) și tot am terminat pe locul 12.
Eu îmi anunț oficial retragerea de la echipa națională, dacă nu mai sunt șanse să ajungem la turneul preolimpic. Au fost 17 ani în care am jucat pentru echipa națională, în care am dat totul pentru echipa națională.
Ce am reușit, mult, puțin… Două medalii, niște locuri patru și cinci. Dacă a fost mult sau puțin ne va spune timpul.
Eu am spus dinainte că e ultimul Campionat Mondial pentru mine și că-mi doresc să ajung la Jocurile Olimpice. Ar fi fost ceva extraordinar pentru cariera mea internațională. Luasem decizia dinainte”, a mai spus Cristina Neagu.
Neagu joacă în prezent la CSM București. Ea este singura handbalistă din istorie recompensată de patru ori cu titlul de „Cea mai bună handbalistă IHF a anului”.
Acesta este un titlu acordat anual de către Federația Internațională de Handbal (IHF), cu începere din 1988.