Criteria Caixa Corp SA, vehiculul de investiţii al Caja de Ahorros y Pensiones Barcelona (la Caixa), a anunţat astăzi majorarea pachetului său de acţiuni în cadrul Erste Group, deţinând acum 16,2 milioane de acţiuni, respectiv 5,1% din totalul de acţiuni cu drept de vot.
În plus, au fost semnate acorduri de cooperare între acţionarul majoritar al Erste Group, Fundaţia ERSTE, şi Criteria Caixa Corp, precum şi acorduri privind cooperarea de afaceri între cele două grupuri bancare.
Aceste din urmă acorduri vor oferi fiecăreia dintre cele două instituţii acces la clienţii celeilalte instituţii în cadrul pieţelor locale respective. Cooperarea preconizată va permite la Caixa să îi sprijine pe cei 10,6 milioane de clienţi ai săi care au interese specifice de afaceri în Europa Centrală şi de Est, oferind în acelaşi timp Erste Group accesul la clienţi persoane fizice şi juridice, din Spania.
Criteria Caixa Corp este o filială listată a celei mai mari bănci de economii din Spania, la Caixa, şi deţine investiţii în companii industriale şi financiare. Compania are o politică strategică de investiţi în regiuni care oferă oportunităţi de dezvoltare pe termen lung.
Sursa: Bursa de Valori Bucureşti