Alexandru Rafila a avut o reacție dură față de ministrul Sănătății după ce premierul i-a cerut acestuia să prezinte săptămânal ce a făcut pentru combaterea pandemiei. Reprezentantul OMS în România consideră că în cadrul conferințelor săptămânale, Vlad Voiculescu ar spune „ce n-a făcut” legat de controlul acestei pandemii.
Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, miercuri seară, după ce premierul i-a cerut ministrului Sănătăţii să prezinte săptămânal ce a făcut pentru combaterea pandemiei, că nu ar putea fi umplută prima treime dintr-o foaie A4, iar conferinţele de presă ar fi despre „ce n-a făcut”.
„Vă ascultam puţin mai devreme, că domnul prim-ministru i-a cerut ministrului Sănătăţii să facă conferinţă de presă săptămânală cu ceea ce face sau ce-a făcut – păi, dânsul să facă săptămânal câte o conferinţă de presă să ne explice ce n-a făcut, pentru că ce a făcut … Sincer să fiu, dacă luăm acum o foaie A4, nu ştiu dacă reuşim să umplem prima treime a acestei foi A4 cu ce-a făcut legat de controlul acestei pandemii. V-o spun serios, chiar nu văd lucruri concrete, îmi pare rău”, a declarat, miercuri seară, Alexandru Rafila, la B1TV.
Premierul Florin Cîţu a declarant, miercuri, după şedinţa de Guvern, că a cerut ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu să prezinte un raport cu măsurile luate din decembrie în perspectiva valului trei al pandemiei, precum şi cu măsurile pentru perioada următoare.
De asemenea, i-a solicitat să organizeze conferinţe de presă săptămânale, după modelul celor organizate de Comitetul de Coordonare a Acţiunii de Vaccinare anti-COVID.
Critici la adresa lui Vlad Voiculescu vin și din PNL
Deputatul PNL Gigel Ştirbu l-a criticat miercuri pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, susţinând că acesta nu este interesat de bunul mers al ministerului şi de sistemul sanitar.
„Domnule Vlad Voiculescu, nu cred că din cauza unui funcţionar din Ministerul Sănătăţii, de două luni, nu au fost plătite obligaţiile financiare pentru personalul medical din centrele de vaccinare care stă în prima linie de combatere a pandemiei. Sistemul de vaccinare a funcţionat datorită acestor eroi care zi de zi au fost acolo şi nu datorită faptului că Ministerul Sănătăţii este condus. Dacă opinia publică nu ar fi tras un semnal de alarmă asupra acestei grave greşeli, personalul medical din centrele de vaccinare risca să nu fie plătit multe luni de acum înainte!”, a scris Ştirbu, pe Facebook.
El a adăugat că este „grav” că un înalt demnitar are „un asemenea comportament în momentele dificile cu care se confruntă România”. „Cred că ar trebui să vă intereseze mai mult sistemul sanitar românesc decât postările pe reţele! În speranţa că aceste cuvinte vor fi un semnal de alarmă pentru dumneavoastră, vă urez succes şi spor la treabă, sper!”, conchide deputatul PNL.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea