Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat miercuri declanşarea operaţiunii militare împotriva miliţiilor kurde YPG pe care a denumit-o operaţiunea „Izvorul Păcii”.
Cel puţin 15 persoane, dintre care 8 civili, au fost ucise miercuri în cursul ofensivei armatei turce asupra forţelor kurde din nord-estul Siriei, conform informaţiilor furnizate de Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH), transmite AFP.
Două din victime şi-au pierdut viaţa în tirurile de artilerie asupra Qamichli, oraş cu populaţie majoritar kurdă.
Potrivit OSDH, care dispune de o reţea extinsă de surse în Siria, 40 de persoane au fost, de asemenea, rănite.
Regiunile învecinate Turciei, în special zonele Tal Abyad şi Ras al-Ain, au fost bombardate de aviaţia şi artileria armatei turce.
Ofensiva declanşată miercuri de Turcia în Siria este a treia din 2016. Ea deschide un nou front într-un conflict care a făcut peste 370.000 de morţi şi a provocat strămutarea a milioane de persoane de la declanşarea sa în 2011.
Criticile internaționale nu s-au lăsat așteptate
Preşedintele Donald Trump şi-a exprimat speranţa că omologul său turc Recep Tayyip Erdogan va acţiona în mod „raţional” şi pe cât de „uman” posibil.
„Sper că va acţiona în mod raţional”, a declarat Trump la Casa Albă.
„Vom vedea cum vor conduce (această operaţiune)”, a adăugat şeful statului american, care duminică a anunţat retragerea trupelor SUA din sectoarele aflate în apropierea frontierei Siriei cu Turcia, lăsând forţele kurde – aliate ale Washingtonului în lupta antijihadistă – la cheremul ofensivei militare pe care Ankara a declanşat-o miercuri.
„Dacă o face într-un mod injust, va plăti un preţ economic enorm” a avertizat preşedintele SUA.”Le voi distruge economia dacă acest lucru se va întâmpla”, a reluat Trump ameninţările deja proferate la începutul săptămânii.
Doi senatori americani, un republican şi un democrat, au anunţat tot miercuri o propunere ce vizează sancţionarea foarte severă a Turciei în cazul în care aceasta nu îşi retrage armata din Siria, în urma operaţiunii sale aflată în curs împotriva forţelor kurde din nord-estul Siriei, informează AFP.
Acest proiect de sancţiuni ar urma să ceară executivului condus de preşedintele Donald Trump îngheţarea bunurilor de pe teritoriului SUA ale celor mai înalţi lideri turci, inclusiv ale premierului Recep Tayyip Erdogan şi ale deţinătorilor portofoliilor afacerilor externe, apărării, finanţelor, comerţului şi energiei.
Canada a criticat de asemenea decizia Turciei de a lansa o operațiune împotriva forțelor kurde din Siria. Prin această acțiune se sterge practic cu buretele orice urmă de stabilitate în regiune și efortul de combatere a Statului Islamic.
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahreinul au condamnat la rândul lor ofensiva lansată în cursul zilei de către Turcia împotriva miliţiilor kurde din cadrul Unităţilor de protecţie a poporului (YPG) din nord-estul Siriei.
Turcia se apără de acuzații și consideră că intervenția este justificată
De cealaltă parte, Turcia respinge multe din acuzațiile care i se aduc. Şeful diplomaţiei de la Ankara, Mevlüt Cavusoglu, a respins cu fermitate criticile venite din partea statelor din Golf la adresa operaţiunii sale din nord-estul Siriei, acuzând aceste ţări că „au ucis şi înfometat atâţia civili” în Yemen.
Acest schimb de evaluări critice intervine într-un moment în care relaţiile dintre Ankara şi aceste state din Golful Persic, deja delicate pe fondul rivalităţii regionale, au cunoscut momente neplăcute în ultimii ani, care nu au condus însă până acum la o criză deschisă.
Relaţiile dintre Riad şi Ankara s-au degradat şi mai mult din octombrie 2018, după uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în incinta consulatului saudit de la Istanbul.
Turcia a informat de asemenea Consiliul de Securitate al ONU că operaţiunea sa militară din nordul Siriei va fi „proporţionată, măsurată şi responsabilă”. Această informare vine chiar înaintea reuniunii cu uşile închise în care cei 15 membri ai forului vor discuta ofensiva declanşată de Ankara, transmite joi Reuters.
Consiliul de Securitate se va reuni joi pentru a discuta despre situaţia din Siria la cererea Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Belgiei şi Poloniei.
Turcia şi-a justificat intervenţia armată în ţara vecină invocând articolul 51 din Carta ONU, care menţionează dreptul individual sau colectiv la autoapărare în cazul unui atac armat.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres este „foarte îngrijorat” de evoluţiile din nord-estul Siriei, iar „orice operaţiune militară trebuie să respecte pe deplin Carta ONU şi dreptul internaţional umanitar”, a declarat purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Farhan Haq.
Guterres a făcut apel la protejarea civililor şi a infrastructurile civile. Haq a menţionat, de asemenea, că secretarul general al ONU „crede că nu există o soluţie militară pentru conflictul din Siria”.