Ionel Dancă, purtător de cuvânt al PNL o critică pe Corina Crețu, pentru modul în care a reacționat la acuzațiile privind ,,scamatoriile contabile făcute de cuplul Vâlcov - Teodorovici cu fondurile europene”.
În mesajul postat pe o rețea de socializare Ionel Dancă spune despre Corina Crețu că ,,a vorbit despre mere fiind întrebată de pere”.
„Comisarul European, Corina Creţu, a vorbit despre mere fiind întrebată de pere atunci când a reacţionat la acuzaţiile făcute de Partidul Naţional Liberal privind scamatoriile contabile făcute de cuplul Vâlcov – Teodorovici cu fondurile europene în execuţia bugetară din 2018. Corina Creţu nu a contrazis informaţiile publicate privind decontarea din fondurile europene alocate României pentru perioada 2014 – 2020 a cheltuielilor realizate în cadrul unor proiecte finanţate de la bugetul de stat în anii precedenţi. Mai mult a recunoscut că a insistat pentru ca România să beneficieze de această facilitate, ceea ce în sine nu este nici rău, nici ilegal, pentru a nu se pierde fonduri europene. Ceea ce nu a elucidat comisarul Corina Creţu şi trebuie să o facă în primul rând cei care au comis-o este raportarea falsă a acestor plăţi care însumează aproape 5 miliarde de lei doar la capitolul de venituri în bugetul de stat fără a fi incluse în mod corespondent şi la capitolul cheltuieli aşa cum ar fi fost corect din punct de vedere contabil. În virtutea răspunderii colegiale a membrilor Comisiei Europene din care face parte şi mai ales în calitate de titular al portofoliului de Dezvoltare Regională care gestionează decontarea cererilor de plată din fondurile de coeziune alocate României, Corina Creţu este la fel de responsabilă de elucidarea modului în care aceste plăţi au fost incluse în bugetul de stat”, , a scris Ionel Dancă, luni pe Facebook.
Acesta a mai adăugat că lipsa unor clarificări din partea Corinei Creţu ar putea ridica câteva semne de întrebare dacă aceasta este complice în manevra fiscală făcută de Darius Vâlcov şi Eugen Teodorovici.
„Lipsa oricărui demers în verificarea datelor privind execuţia bugetară a României cel puţin în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor europene şi modul oficial de raportare a acestora poate ridica suspiciunea de complicitate a comisarului european pentru dezvoltare regională, Corina Creţu, la manevra fiscală şi bugetară de falsificare a deficitului bugetar de către cuplul Vâlcov – Tedorovici”, a conchis Dancă.