Recesiunea economică a adâncit prăpastia dintre zona Bucureşti-Ilfov şi judeţele din nord-estul României.
În 2007, PIB-ul pe cap de locuitor era în Bucureşti-Ilfov de 92% din media UE, de două până la patru ori mai mare decât în restul regiunilor româneşti. Un an mai târziu, cel mai probabil acesta a continuat să crească în ritm alert şi a egalat media europeană, mărind, în acelaşi timp, decalajul faţă de cea mai mare parte a ţării. Chiar şi în vremuri de recesiune, discrepanţele dintre Capitală şi provincie au continuat să se accentueze. Astfel, dacă la nivel naţional rata şomajului s-a dublat faţă de începutul crizei, în Bucureşti, ea a crescut cu numai 0,7 puncte procentuale. Apoi, chiar dacă în majoritatea judeţelor salariile au scăzut cu câteva procente faţă de 2008, sfârşitul lui 2009 i-a prins pe bucureşteni cu 45 de lei în plus în portofel.
Pe termen scurt şi mediu, efectele polarizării vor fi, pentru zonele sărace, creşterea migraţiei (interne şi externe) şi înmulţirea problemelor sociale şi a infracţiunilor. Antidotul ar fi atragerea de fonduri pentru dezvoltare, mai ales din surse europene. Problema este că vor fi tot mai puţini cei care vor putea lansa proiecte eligibile.
Recesiunea a aplicat aceeaşi reţetă ca peste tot în lume: săracii au devenit şi mai săraci, în timp ce românii ceva mai înstăriţi au trecut mai uşor peste problemele economice.
Familia Baluş, adică mama, tata şi doi copii de şapte, respectiv patru ani, locuieşte într-o casă cu trei camere dintr-o comună de lângă Piatra-Neamţ. Soţia, Viorica, are 34 de ani şi, până în ianuarie 2009, a lucrat în oraş, la făbricuţa de mobilă a unui italian. Câştiga 800 de lei plus bonuri de masă. Când comenzile au scăzut drastic, patronul a fost nevoit să închidă firma, şi femeia s-a trezit în şomaj, alături de restul colegilor. Acum, primeşte de la stat cam 400 de lei pe lună, însă peste câteva săptămâni perioada de plată a ajutorului de şomaj va expira. „Atunci chiar nu ştiu ce-o să ne facem. Dacă nu găsesc ceva de lucru, ne va fi foarte greu“, spune ea. Deja au renunţat la încălzirea cu gaze şi s-au întors la clasica sobă cu lemne, iar pe perioada iernii au scos frigiderul din priză, totul pentru a scădea din cheltuieli.
Singura speranţă a familiei stă în domnul Baluş, care, cel puţin până acum, a fost mai norocos. „El lucrează într-o instituţie de stat. Nu are salariu mare, vreo 950 de lei, dar, cu excepţia zilelor când a fost obligat să-şi ia concediu fără plată, nu a avut probleme. Doar că acum se aude că se pregătesc şi pe la ei disponibilizări şi suntem tare neliniştiţi“, adaugă femeia.
Bucureştenii, ocoliţi de şomaj
Viorica Baluş este doar unul dintre cei peste 377.000 de români care şi-au pierdut locul de muncă după izbucnirea crizei şi nu au reuşit să se reangajeze. În Neamţ, mai sunt ca ea alte 10.000 de persoane, rata şomajului crescând aici, faţă de octombrie 2008, cu aproape cinci puncte procentuale (de la 3,9% la 8,8%). Dar sunt judeţe unde situaţia este chiar mai gravă: Satu Mare (rata şomajului s-a majorat de la 2,1% la 7,0%), Botoşani (de la 3% la 7,7%), Bistriţa-Năsăud (de la 2,3% la 8,8%), Ialomiţa (de la 4,5% la 12,2%) sau Alba (de la 5,9% la 13,4%).
Însă nu toate zonele ţării au fost afectate la fel de concedieri. Doar 9.000 din bucureşteni au rămas fără loc de muncă în ultimul an şi jumătate, ceea ce a făcut ca rata şomajului să crească aici cu numai 0,7 puncte procentuale (de la 1,7% la 2,4%), rămânând, de departe, cea mai mică din ţară (doar în judeţul Ilfov se înregistrează un procentaj asemănător de şomeri – 2,6%) şi una dintre cele mai mici din Europa.
Dar Bucureştiul face notă discordantă nu doar în ceea ce priveşte modul în care a evoluat şomajul în perioada de criză. Dacă salariul mediu pe economie a crescut, în primul an de recesiune, cu numai 0,3%, de la 1.361 la 1.366 de lei, în Capitală sporul a fost de 2,5%. Ceea ce a făcut, desigur, să crească uşor puterea de cumpărare a locuitorilor de pe malul Dâmboviţei în comparaţie cu cea a celorlalţi români. Nu trebuie uitat că, oricum, un salariat bucureştean câştigă cu peste 35% mai mult decât media naţională şi cu 75%-90% mai mult decât un locuitor din Botoşani, Teleorman sau Maramureş, ca să dăm exemplu trei dintre judeţele cu cele mai mici salarii medii. Un studiu GfK din vara lui 2009 arăta că „bucureştenii percep cel mai puţin efectele crizei, numai 18% din locuitorii Capitalei spunând că veniturile le-au fost influenţate“.
La egalitate cu europenii
De altfel, şi statisticile europene confirmă faptul că, cel puţin din punct de vedere economic, între zona Bucureşti-Ilfov şi restul ţării există o ruptură din ce în ce mai mare. Astfel, dacă în 2006 produsul intern brut pe cap de locuitor (după standardele puterii de cumpărare) în regiunea Capitalei a fost de 83,8% din media UE, în 2007 el a atins 92,2% din medie şi, având în vedere modul în care a evoluat economia în 2008, se poate estima că, la finele acestui an, PIB-ul per capita în Bucureşti a atins, dacă nu chiar a depăşit, media europeană.
În acelaşi timp, în 2006, PIB pe locuitor în regiunea Nord-Est (judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vaslui) era de 24,7% din media UE şi a ajuns în 2007 la doar 26,6% din acelaşi indicator. Este evident, ritmul de creştere a fost net inferior celui din Bucureşti-Ilfov.
Prosperitate, sărăcie şi geografie
Iar discrepanţele privind valoarea PIB per capita şi ritmul de majorare al acestuia se păstrează şi când vine vorba de comparaţia dintre metropolă şi alte regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (30,4% în 2006, 32,7% în 2007), Sud-Muntenia (32,1% în 2006, 34,2% în 2007) ori Sud-Est (32,5% în 2006, 33,8% în 2007). Nici regiunile mai bogate de dincolo de Carpaţi nu stau bine în raport cu Bucureştiul: în 2007, produsul intern brut pe cap de locuitor era de 40%-42% din media Uniunii Europene în Nord-Vest şi Centru şi de 48% în Vest. Statisticile nu reuşesc, totuşi, să surprindă decât o imagine generală a realităţii. „Este clar că, în urma crizei economice, discrepanţele dintre zonele bogate şi cele sărace au crescut. Doar că trebuie să vedem exact care sunt aceste zone, pentru că în cadrul unor regiuni consacrate ca sărace, cum sunt Moldova sau sudul ţării, există diferenţe mari. Una este Iaşiul şi alta Vasluiul, una este Prahova şi alta Teleormanul“, spune sociologul Alfred Bulai despre graniţa complicată dintre prosperitate şi sărăcie.
El mai afirmă că nici clivajul urban-rural nu este perfect. „Există sate din apropierea marilor oraşe care sunt la nivel semiurban sau chiar urban, în timp ce există orăşele care se află, din punctul de vedere al dezvoltării şi al serviciilor oferite, la nivelul unor sate. În general, sărăcia este cu atât mai mare cu cât creşte distanţa de sursele de locuri de muncă şi de servicii, fie că vorbim de educaţie, sănătate, comerţ ori cultură“, explică Bulai.
„Cred că cele mai afectate au fost zonele care gravitau în jurul unei singure fabrici, care s-a închis sau a avut probleme grave“, afirmă Cătălin Zamfir, preşedintele Institutului pentru Cercetarea calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române. „Cei care erau deja la un nivel foarte scăzut, care practicau agricultura de subzistenţă, nu au fost loviţi prea rău. La fel şi cei din Bucureşti şi din alte câteva oraşe mari, unde, în general, nu s-au petrecut lucruri spectaculoase, cum ar fi să se închidă întreprinderi mari“, adaugă Zamfir.
Lefuri mari, preţuri pe măsură
Gradul ridicat de ocupare şi salariile mari fac ca Bucureştiul să iasă mult în evidenţă, comparativ cu restul ţării, la majoritatea indicatorilor. De exemplu, aici sunt înmatriculate 640 de autovehicule la 1.000 de locuitori (de cinci-şase ori mai mult decât în Vaslui sau Călăraşi). Şi diferenţele privind depozitele din bănci ale persoanelor fizice sunt impresionante: 17.550 de lei pe cap de bucureştean, de circa trei ori mai mult decât a economisit un clujean şi de circa 11 ori mai mult decât un botoşănean. Avantajele de mai sus sunt şi rezultatul unui nivel de instruire peste medie. Astfel, aproape o treime din populaţia adultă are studii superioare, faţă de 14% la nivel naţional, şi numai 0,93% sunt analfabeţi (faţă de 2,35% per total ţară). În acelaşi timp, bucureştenii sunt cei mai întreprinzători dintre români: 1,1% din ei sunt patroni, faţă de 0,7% media naţională.
Există şi un revers al medaliei: preţurile serviciilor (fie că este vorba de service auto sau de baby sitter, de curăţătorie chimică sau de zugrav, de repararea computerului sau de coafor) sunt mai mari (uneori mult mai mari) în Capitală, dar şi în alte oraşe cu dezvoltare peste medie (Cluj, Timişoara, Braşov sau Constanţa).
Situaţia este similară şi în cazul pieţei imobiliare, dar şi în domeniul loisirului (baruri, restaurante, cinema etc.). Astfel, un apartament cu două camere într-o zonă semicentrală poate fi cumpărat în Botoşani, Reşiţa ori Slobozia cu 20.000-30.000 de euro şi poate fi închiriat cu 100-150 de euro pe lună, în timp ce în Capitală valorează de două-trei ori mai mult, fie că este vorba de achiziţionare, fie de închiriere.
Dezvoltare umană vs infrastructură
Nu este un lucru anormal ca regiunea capitalei să fie cea mai dezvoltată economic. Se întâmplă şi în Franţa, Spania ori Marea Britanie, dar şi în Cehia, Slovacia sau Ungaria. Problema este atunci când diferenţele dintre zonele geografice ale unei ţări se accentuează în fiecare an. Unii cred că investiţiile în infrastructură pot netezi aceste discrepanţe. Există, într-adevăr, exemple pozitive în acest sens, însă şi contraargumente, cum ar fi o parte din reţeaua de autostrăzi şi drumuri expres din sudul Italiei, care, în loc să frâneze migraţia spre metropole, mai mult a ajutat-o.
„Foarte multe localităţi au un orizont de speranţă de dezvoltare foarte mic. Problemele apar mai ales atunci când dispar elitele locale, fie prin fenomenul îmbătrânirii populaţiei, fie prin cel al migraţiei către zone mai ofertante. Nu construcţia de drumuri sau reţele de utilităţi este soluţia, ci dezvoltarea umană“, spune sociologul Alfred Bulai. Cu alte cuvinte, dacă ar exista cine să elaboreze şi să deruleze proiecte, banii necesari ridicării zonelor subdezvoltate vor fi găsiţi cu uşurinţă.
Nu investiţiile în construcţia de drumuri sau de reţele de utilităţi sunt soluţia pentru reducerea decalajelor dintre zonele prospere şi cele sărace, ci dezvoltarea umană.
Alfred Bulai, sociolog
2,3% din concedierile din perioada de criză au avut loc în Bucureşti, deşi aici lucrează 20% din salariaţii
din România
INDEXUL BIG MAC AUTOHTON
Un locuitor din Maramureş trebuie să muncească, în medie, 87 de minute pentru a-şi cumpăra un sandviş Big Mac. Adică aproape de două ori mai mult decât un bucureştean.
Prăpastie
PIB pe cap de locuitor în regiunea Bucureşti-Ilfov (după puterea de cumpărare) a atins, în 2007, 92,2% din media UE, în timp ce în regiunea Nord-Est a ajuns doar la 27% din media continentală.
Imobiliare
Un apartament cu două camere poate fi cumpărat cu 20.000-30.000 de euro în majoritatea reşedinţelor de judeţ din România, în timp ce în Capitală, Cluj sau Timişoara preţul mediu este de 45.000-55.000 de euro.
