Ideea unei pieţe cu trei viteze a fost lansată de criticul Pavel Şuşară, preşedintele Asociaţiei Experţilor şi Evaluatorilor. „Arta contemporană, care este cea mai accesibilă, are profitabilitatea cea mai mare, dar în timp, înseamnă două generaţii“, apreciază Şuşară.
O a doua direcţie de investiţii ar fi pictorii din preajma celor două războaie, care s-au tranzacţionat accidental şi care au un potenţial spectaculos pe termen mediu. Creşterea lor va fi dată de ascensiunea pieţei, iar specificul este reprezentat de preţurile accesibile.
Dacă acum prețul este undeva între 2.000 și 3.000 de euro, în doar câțiva ani, va ajunge la o valoarea dublă. În sfârşit, profitul cel mai rapid se obţine pentru pictorii de patrimoniu, care au preţuri între 50 și 100.000 de euro şi pentru care se aşteaptă o creştere de până la 50% pe termen scurt.
Toate calculele se bazează pe tendinţele înregistrate în ultimii trei ani, în care capitalizarea pieţei de artă a crescut spectaculos: de la 2,6 milioane euro, în 2008, la 8,3 milioane euro, în 2010. Pentru acest an, estimările prevăd o creștere de aproape 40% față de anul trecut. Ratele de profitabilitate raportate de negustorii de artă reflectă această capitalizare: 30,5% în 2009 şi 37% în 2010. Randamentul multianual a fost de 36% în ultimii 15 ani, mult peste aur, imobiliare sau indici bursieri agregaţi.
Un accelerator: cota mică
Licitaţiile din ultimele 12 luni au doborât record după record şi au atras atenţia publicului asupra unei pieţe în plină ascensiune în mijlocul crizei economice. „Este vorba despre orientarea publicului spre obiecte cu valoare intrinsecă“, spune Alexandru Bâldea de la Artmark. Bancherul Manuela Plăpcianu adaugă că deşi performanţele pieţei sunt extraordinare, nu se poate vorbi de un „bubble“: „plecăm de la un nivel atât de jos încât îmi este foarte greu să cred că am putea asista la surprize, la scăderi puternice de preţ în sector, pe un orizont de timp de șapte-zece ani“.
O creştere similară are loc şi în străinătate, dar pe o cu totul altă structură a pieţei: operele cu cel mai mare randament sunt cele ale moderniştilor, plusul de capital este reprezentat de intrarea pe piaţă a chinezilor, iar durata de maturare a investiţiei este de minimum cinci ani.
Piaţa internă este una care abia acum apare. Nici în perioada interbelică nu a existat o piaţă organizată, iar comunismul a redus comerţul cu artă la magazinele de la colțul străzii. Pavel Şuşară dă exemplul Ungariei, unde s-a ajuns deja la preţuri de un milion de euro pentru Mihaly Munkacsy, pictorul naţional. Similar, recordul pentru Grigorescu este de 270.000 euro, după ce în toamna anului trecut era de 175.000 de euro, iar în 2003, de șase ori mai mic.
În 1999, Nicolae Grigorescu se vindea cu doar 7.000 de euro. Alţi pictori consacraţi au şi ei o evoluţie similară: Tonitza a urcat de la 18.000 de euro, în 1999, la 51.000 de euro, în 2003, ajungând anul acesta la 160.000 de euro. Un tablou de Luchian se vindea în urmă cu 13 ani cu mai puțin de 3.000 de euro, iar acum a ajuns la 155.000 de euro.
Sindromul van Gogh şi sindromul Dali
Pictorii contemporani sunt, mulţi, resemnaţi cu ideea că arta lor va fi preţuită abia peste câteva decenii. Nu toţi, însă. Tinerii şi cei plecaţi peste hotare caută abordări prin care să fie preferați de public încă din timpul vieţii, iar unii reuşesc performanţa. Un exemplu este clujeanul parizian Nicolae Maniu, cel mai de succes pictor român contemporan, cu mai multe lucrări vândute la 80-120.000 de euro.
El a beneficiat în Franţa de aprecierea şi promovarea unei importante galerii care i-a construit cota şi l-a expus în condiţii oportune. Retrospectiv, Maniu spune că, fără marketing, poţi să ai talentul lui Rembrandt şi tot nu vinzi. În ţară, cea mai scumpă lucrare contemporană este „Prinţesa“, o pictură monumentală, reprezentând o locomotivă cu aburi.
Ea este semnată de un pictor tânăr, Alexandru Bunescu, şi a fost cumpărată la licitaţie cu 35.000 de euro de fondul de investiţii în artă de la Certinvest, ceea ce înseamnă că în maximum trei ani va fi din nou pe piaţă, conform politicii fondului. Cotele au rămas jos pentru pictori cu o notorietate mult mai mare, dar care şi-au făcut singuri marketingul. Pe o asemenea listă intră Horia Bernea, Nicu Ilfoveanu, Viorel Mărgineanu, Sabin Bălaşa, Ion Pacea sau Ştefan Câlţia. Toţi aceştia au avut în ultimul an lucrări vândute cu 1.500-3.000 de euro. Chiar şi în aceste condiţii, unii vor beneficia în sezoanele următoare de creşterea generală a pieţei, fără a fi nevoiţi să aştepte anul 2060.