Numărul societăților comerciale cu participare străină la capital a scăzut la jumătate în numai doi ani de criză. Dacă în anul 2008, în România existau 12.264 de firme cu capital străin, în 2010 numărul acestora a scăzut la 6.302 de societăți, potrivit datelor Oficiului Național Registrul Comerțului (ONRC), prezentate de consilierul de stat Andreea Vass, pe blogul personal.
Și investițiile străine directe au scăzut considerabil în perioada de criză. În 2010 valoarea ISD era de circa 2,7 miliarde de euro, de peste trei ori mai mică față de nivelul înregistrat în anul 2008, când s-a înregistrat recordul de 9,49 miliarde de euro.
Situația nu arată mai bine nici în acest an, cu toate sacrificiile făcute de România în vara lui 2010.
Conform datelor BNR, în primele șase luni nivelul investițiilor străine directe în România a ajuns la 1,01 miliarde euro, astfel că scăderea acestora comparativ cu perioada similară a anului trecut s-a temperat la doar 17,3%.
Totodată, pe fondul consilidării creșterii economice, care presupune și o consolidare a consumului, implicit prin creșterea importurilor, acoperirea deficitului de cont curent prin investiții străine a scăzut ușor față de primele cinci luni, chiar dacă investițiile străine au marcat o revenire, întrucât în primele cinci luni, investițiile străine directe se cifrau la 799 milioane de euro.
Astfel, dacă pe primele cinci luni din acest an deficitul de cont curent era acoperit prin investiții străine în proporție de 43,9% (799 milioane euro ISD la 1,818 miliarde euro deficit extern), la finalul primului semestru acoperirea s-a redus la 39% (1,015 miliarde euro ISD la 2,6 miliarde euro deficit de cont curent). Și asta în condițiile în care după primele două luni, România aproape că nu avea deloc decicit extern.