Motorul turismului românesc, reprezentat de călătoriile de afaceri, s-a gripat. După creşteri medii anuale de 20-30%, anul acesta, operatorii se aşteaptă la diminuarea venitului cu cel puţin 10%.
În primele două luni ale acestui an, agenţiile specializate în „business travel“ au vândut 155.000 de bilete de avion, cu aproximativ 11% mai puţin decât în perioada similară a lui 2008. În acelaşi timp, valoarea încasărilor a fost de 59,1 milioane de euro, în scădere cu 30% faţă de anul precedent. „Pentru aprilie, prognozele sunt şi mai pesimiste. Ne aşteptăm la o scădere de 35% faţă de 2008“, spune Florin Țâncu, director general Alto Tours. Una din explicaţiile acestui declin este pusă pe seama reacţiei companiilor aeriene în faţa crizei. „Acestea au înţeles că, pentru a-şi menţine gradul de ocupare destul de mare, trebuie să umble la preţuri, emiţând mai multe bilete ieftine, lucru care s-a văzut în valoarea încasărilor“, spune Sorana Moldoveanu, director general al BCD Travel, al treilea operator pe piaţa turismului de afaceri din România.
Momentul de declin al turismului de business nu coincide cu începutul anului. Efectele s-au simţit încă din octombrie 2008, companiile aeriene care operează tradiţional în România emiţând un număr mai redus de bilete. „Consider că octombrie 2008 a fost un semnal extrem de dur la adresa turismului de afaceri şi iau în considerare faptul că ianuarie-septembrie 2008 au fost luni în care numărul de documente emise (bilete de avion – n.r.) a crescut constant, cu 16%, în timp ce contextul internaţional se deteriora, iar în octombrie, scăderea a fost de 23%“, spune Sorana Moldoveanu. La nivel naţional, pe segmentul turismului de business, luând în calcul numărul de bilete de avion emise, Clujul este destinaţia pe care care traficul a scăzut cel mai mult, cinci procente în primul trimestru al acestui an comparativ cu anul trecut. În schimb, potrivit BCD Travel, Timişoara a înregistrat o creştere de două procente, având 19% din totalul biletelor emise în România.
Turismul de afaceri a consemnat creşteri constante de la an la an, alimentând bugetele agenţiilor de turism care s-au specializat în adevărate „case de bilete“ ale companiilor aeriene. În 2005, acest segment de piaţă ajunsese la valoarea de 200 de milioane de euro, pentru ca trei ani mai târziu, în 2008, să ajungă la 300 de milioane de euro. „Pentru anul acesta, ne aşteptăm la o scădere de 10%. Criza a domolit creşterea prea mare, dar nu avem de-a face cu o scădere dramatică“, încearcă să liniştească lucrurile Traian Bădulescu, consilerul de presă al Asociaţiei Agenţiilor de Turism din România (ANAT). Reprezentanţii turoperatorilor sunt însă mai sceptici. Anul trecut, două treimi din totalul străinilor care au venit în România pentru afaceri aveau ca destinaţie Bucureştiul, 5% – Timişoara, 6% – Clujul şi 4% – Constanţa. „Anul acesta, procentele se menţin, dar schimbările vor fi la volumele de încasări“, spune Florin Țâncu. „Sincer, dacă reuşim doar cu o scădere de 15% a cifrei de afaceri în acest an, suntem norocoşi“, adaugă acesta. Alto Tours a fost preluată anul trecut de către compania olandeză Weco Tours. Dacă firma lui Florin Țâncu, sau orice altă agenţie de turism specializată pe business travel, ar fi fost obiectul unei tranzacţii anul acesta, valoarea sa de achiziţie ar fi fost cu 30-40% mai mică decât în 2008. „Mă îndoiesc că anul acesta vom asista la o altă astfel de tranzacţie“, spune Țâncu. Acesta adaugă că şi valoarea hotelurilor a scăzut cu până la 40%.
Anul 2009 a adus o aliniere la trendul internaţional descendent şi în privinţa preţului mediu de cazare în structurile hoteliere. „Hotelurile au aruncat în piaţă discounturi excesive, dincolo de plafoanele care uzual se menţin în cadrul unei clasificări“, spune Sorana Moldoveanu. Intrarea pe piaţă în 2008 a Radisson SAS, Rin Grand Hotel şi Ramada Plaza a dus la creşterea numărului de camere la nivelul Bucureştiului. Analizând evoluţia ratei medii de cazare pe noapte în hoteluri, constatăm că ultimii patru ani de creştere a preţurilor pe segmentul hotelier au fost anulaţi de căderea bruscă înregistrată în trimestrul IV din 2008. „Evoluţia scăderii tarifelor în trimestrul IV din 2008 a adus media valorii ratei de cazare la nivelul primului trimestru din 2004“, spune Sorana Moldoveanu. La nivel european, preţul mediu pe cameră, în ultimul trimestru al lui 2008, era de 102 dolari pe noapte, în timp ce în primul trimestru al lui 2004 era de 100 de dolari. În contextul acestei scăderi, în Europa şi în lume, România are un preţ mediu al cazării de 108 dolari.
Mai puţine teambuildinguri şi seminarii în 2009
Nişa cea mai atinsă de criză a turismului de business este categoria numită „meetings&incentives“. Diminuarea bugetelor alocate team buildingurilor, conferinţelor, seminariilor etc. a dus la micşorarea numărului de cereri pentru astfel de activităţi. Mai mult, există corporaţii care îşi folosesc acum propriile săli pentru traininguri. „Avem companii multinaţionale pentru care organizam astfel de evenimente anual, la care participau 200 de persoane şi care anul acesta au amânat aceste eveniment. Sau, cele care au decis să-l organizeze totuşi şi-au selectat participanţii, până la înjumătăţirea numărului lor“, spune Moldoveanu. De asemenea, dacă în anii precedenţi destinaţiile exotice low budget (Kenya, Mexic, Republica Dominicană) erau opţiuni pentru segmentul „meetings&incentives“, anul acesta, raza de căutare a unor astfel de locaţii s-a redus la maximum patru ore de zbor şi destinaţii cu media preţului de cazare sub 100 de euro.
«Octombrie 2008 a fost un semnal extrem de dur la adresa turismului de afaceri (…) scăderea a fost de 23%.»
Sorana Moldoveanu, director general BCD Travel