Împrumuturile bancare neperformante ca procentaj din întreaga creditare ajung la 1,5% în Marea Britanie, 5% în Franţa şi 18% în Italia. În total, creditele neperformante din sectorul bancar italian ajung la suma de 400 de miliarde EUR, egală cu 20% din PIB-ul Italiei. Cu toate acestea, doar 10% reprezintă un risc real imediat. Este un nivel critic, dar în niciun caz nu este o problemă de nerezolvat. Ceea ce lipsește este voința politică de a acționa.

De fapt, din punctul meu de vedere, băncile italiene sunt copacul care ascunde pădurea. Problema principală a Italiei este lipsa creșterii economice, în ciuda reformelor structurale. De la criza financiară mondială încoace, Italia a trecut prin trei recesiuni. Țara a început să-și revină, cu oareșce dificultăți, anul trecut, dar PIB-ul este în continuare cu 10% sub vârful de dinaintea crizei și nu există speranță de o îmbunătățire care să dureze pe termen scurt sau mediu. De fapt, situația este și mai rea decât credem noi: pe ultimii 15 ani, PIB-ul la prețuri constante nu a crescut deloc. Cincisprezece ani de zero creștere!

Principalele motoare ale economiei italiene sunt la pământ. Așa numitul “Made in Italy” (cu alte cuvinte, sectorul manufacturier), ce reprezintă în jur de 20% din valoarea adăugată brută a țării, arată semne îngrijorătoare de încetinire. PMI-ul manufacturier pentru luna august s-a scufundat în teritoriu negativ pentru prima dată într-un an și jumătate, ceea ce indică faptul că companiile vor fi probabil reticente în a investi în al doilea trimestru și vor căuta mai ales să-și vândă stocurile. Încrederea mai mică a consumatorilor de la începutul anului încoace este un alt semnal puternic că drumul redresării va fi lung și complicat. Doar exporturile reușesc să se mențină pe linia de plutire, dar pentru cât timp? În T2, exporturile au crescut cu 2,4% în comparație cu trimestrul anterior datorită competitivității mai ridicate a sectorului industrial și, mai ales, ratei de schimb mai mici a euro. Totuși, decelerația economică este aproape sigură până la finalului lui 2016 din cauza expunerii mari a sectorului la tendințele de scădere ale piețelor emergente.

În aceste circumstanțe, ținta guvernului de 1,2% creștere anul acesta pare o iluzie. Luând în considerare rata de creștere realizată la finalul celui de-al doilea trimestru de 0,7%, PIB-ul anual va ajunge, în cel mai bun caz, la 0,8% în 2016, ceea ce este aproape de PIB-ul din 2015. 

Eșecul lui Renzi la referendum ar dăuna cu siguranță economiei și pe viitor și ar amâna pe termen nedefinit reformele necesare. Ar genera spread-uri mai mari și speculații împotriva pieței italiene. Totuși, este foarte puțin probabil ca criza să dureze și să reprezinte o adevărată amenințare pentru zona euro. Într-adevăr, dacă e nevoie, BCE poate interveni prin lansarea unei noi runde de operațiuni țintite de refinanțare pe termen lung (TLTRO) pentru a ajuta băncile italiene și, în cel mai rău caz, care este foarte puțin probabil, poate lansa programul OMT (Tranzacții Monetare Directe). Datorită omnipotenței băncii centrale europene, o criză de durată în piața datoriilor suverane este în mod clar imposibilă acum.