Pe fondul înrăutăţirii crizei datoriilor din zona euro, UE ar trebui să menţină reglementările în vigoare, mai permisive, pentru ajutoarele de stat acordate băncilor, şi după începutul lui 2012, când ar trebui să se revină la un regim mai strict. Almunia a afirmat că va cere Comisiei Europene să aprobe acest plan până la sfârşitul anului.

La sfârşitul lui 2008, când s-au simţit efectele crizei financiare mondiale, Comisia Europeană a permis guvernelor să salveze creditorii în schimbul vânzării de active bancare şi împărţind povara datoriei cu acţionarii şi deţinătorii de obligaţiuni.

Declaraţiile lui Almunia reprezintă prima recunoaştere din partea unui oficial de rang înalt al UE că este posibil ca testele de stres din iulie să nu fi identificat toate băncile slabe din regiune care au nevoie de majorarea capitalului.

Conform unui studiu al UE, băncile europene vor avea nevoie să-şi majoreze capitalul cu încă 423 miliarde de euro până în 2019 pentru a îndeplini cerinţele privind capitalul adoptate de Comitetul Basel pentru Supraveghere Bancară (BCBC). În iulie, BCBC a avertizat că pentru 28 de instituţii financiare de importanţă sistemică ar putea fi solicitate cerinţe mai ridicate privind capitalul.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a solicitat recent majorarea urgentă a capitalului băncilor europene. Declaraţiile sale au fost criticate de unele oficialităţi europene, care au replicat că sistemul bancar european este capitalizat în mod adecvat. O sursă europeană a declarat pentru Reuters că Fondul Monetar Internaţional a estimat că băncile europene s-ar putea confrunta cu un deficit de capital de 200 miliarde de euro (287 miliarde de dolari).

Oficialii din zona euro au estimat că băncile şi-au majorat capitalul cu 50 miliarde de euro înaintea testelor de stres desfăşurate în iulie iar acum au termen între şase şi nouă luni pentru a-şi majora capitalul, dacă va fi necesar.

Statele din zona euro au alocat 10 miliarde de euro pentru a sprijini băncile din Grecia, 35 miliarde de euro pentru Irlanda şi 12 miliarde de euro pentru Portugalia, în cadrul programelor de asistenţă financiară.

Opt bănci europene (cinci din Spania, două din Grecia şi una din Austria) nu sunt suficient de puternice pentru a face faţă unei recesiuni prelungite şi trebuie să-şi majoreze capitalul cu 2,5 milioane de euro, a anunţat în 15 iulie Autoritatea Bancară Europeană (EBA).
SURSA: Agerpres