Criza ca o carte

Urăsc expresia „Criza e o oportunitate“. O tot aud de la oameni de afaceri mincinoşi care-şi ascund în spatele ei groaza că adevărata situaţie a businessurilor profitabile doar pe hârtia declaraţiilor publice va deveni la un moment dat cunoscută de toţi.

O aud de la specialişti în diverse teorii sterile, de la capitaliştii de carton, asfalt sau abţibilduri de trotuar. Nu am auzit-o însă rostită de antreprenori reali, de la foştii reprezentanţi ai celebrei Clase de Mijloc, nici de la bugetarii mici şi mijlocii.
Nu am auzit-o niciodată de la consumatorul român, reprezentantul unei specii sociale din ce în ce mai ameninţată cu dispariţia. Fără îndoială că orice criză e o oportunitate. Întrebarea este pentru ce segment din societate. Şi mai ales cât este acesta de larg.
Întrebarea egoistă „Cum să fac să mă număr printre cei care au acces la oportunităţile crizei“ e păguboasă pentru ceilalţi. Ecosistemul economic actual e atât de interdependent, încât reducerea numărului de erbivore placide sau creşterea numărului de prădători „deştepţi“ aflaţi în vârful lanţului trofic poate duce uşor la prăbuşirea lui într-un echilibru rusificat. Consumatorul român şi clasa mijlocie s-au retras într-o lume mai bună. Una de pixeli sau cerneală. Au fost împinşi către oportuni­tatea „oferită“ de criză de a lăsa viaţa publică şi centrele comerciale pentru confortul emoţional al interiorului. Să dezvolte o formă de rezistenţă economică. Tot mai multe semne arată cu degetul în această direcţie. Un studiu Initiative Media realizat pentru pagi­nademedia.ro arată un consum de TV în creştere explozivă în 2010.
Un studiu BRAT realizat pe vizitatorii site-urilor din portofoliu arăta, în septembrie, un consum de internet de peste trei ore pe zi. Vestea bună e că citim tot mai mult. Că am început să folosim toate ecranele aflate la dispoziţie ca ferestre către altceva. Un studiu realizat în 2010 de D&D Research pentru compania de branding Grapefruit privind comportamentele de citit ale românilor arată creşterea obice­iului de a citi în format digital.
Timpul alocat lecturii în mediul urban este de peste o oră pe săptămână, iar pentru 44% din orăşeni purtătoarele de ecrane (desktop, laptop, eReader şi smart­phone) au depăşit hârtia ca suport dominant. Între hârtie şi desktop e acum o diferenţă de doar 10% în ceea ce priveşte preferinţa (56% desktop faţă de 66% hârtie).
Dacă hârtia e susţinută de obişnuinţă, nevoia de relaxare şi oboseala generată de cititul pe ecran, suporturile digitale sunt susţinute de nevoile de informare profesională şi beneficiile mobilităţii. Suntem din ce în ce mai conectaţi la tendinţele internaţionale. Cu excepţia celor de revenire economică. Urăsc expresia „Criza este o oportunitate“. Chiar dacă asta ne face să citim mai mult.

Dan Petre este managing partener D&D Research/Testcentral