Datoriile denominate în dolari ale pieţelor emergente au depăşit, pentru prima dată, pragul de 4.000 de miliarde de dolari, ca urmare a unei explozii a emisiunilor de obligaţiuni în perioada crizei COVID-19, arată datele publicate luni de Banca Reglementelor Internaţionale (BRI), transmite Reuters.
BRI, instituţie denumită şi „banca centrală a băncilor centrale”, a precizat că o creştere cu 14% a emisiunilor de obligaţiuni în trimestrul aprilie-iunie 2020 a dus la o majorare cu 7% a în ritm anual a datoriilor denominate în dolari.
Costurile cu împrumuturile în dolari au scăzut după ce în acest an Rezerva Federală americană a redus dobânda de bază la un nivel apropiat de zero. Cu toate acestea, în mod frecvent pieţele emergente sunt avertizate cu privire la „păcatul originar” de a nu putea să ramburseze datoriile în dolari atunci când propriile lor monede se depreciază.
Piețele emergente din Europa au înregistrat o scădere a datoriilor
BRI a precizat că, la fel ca şi în precedentele trimestre, datoriile în dolari ale pieţelor emergente din Africa şi Orientul Mijlociu au înregistrat cel mai puternic ritm de creştere, de 14%, stimulat de ţările din Orientul Mijlociu. De asemenea, datoriile în dolari ale pieţele emergente din Asia-Pacific şi America Latină au înregistrat creşteri anuale de 9%, respectiv 5%.
În contrast, pieţele emergente din Europa au înregistrat o scădere de 5% a datoriilor în dolari în trimestrul al doilea, continuând o tendinţă de declin înregistrat în ultimii şase ani, pe măsură ce creditele denominate în euro au devenit mai importante pentru această regiune.
La începutul acestui an, datoriile denominate în moneda euro în Europa emergentă, regiune care include ţări precum Polonia, Cehia, Ungaria şi România, au depăşit datoriile în dolari.
Înfiinţată în anul 1930, Banca Reglementelor Internaţionale este cea mai veche instituţie financiară internaţională. BRI este contraparte pentru tranzacţiile financiare derulate de băncile centrale. În plus, BRI serveşte şi ca forum pentru facilitarea schimburilor de opinii între instituţiile de emisiune monetară şi drept centru de cercetare economică şi monetară. De asemenea, BRI acţionează, printre altele, şi ca agent sau mandatar pentru operaţiunile financiare internaţionale.