E oficial: criza economică afectează sănătatea. Conform unor studii efectuate în Statele Unite ale Americii, de către Facultatea de Medicină din Pennsylvania, criza afectează echilibrul psihic al oamenilor.
Astfel, din cei 250 de participanţi la studiu, 47% au manifestat simptome de depresie, iar 37% sufereau de depresie acută. Toţi cei care au participat la studiu aveau cel puţin un lucru în comun: criza le-a luat casele întrucât nu au mai avut bani să plătească ratele.
Cifrele rezultate în urma studiului sunt alarmante, dat fiind faptul că la studiul precedent doar 12,8% dintre americanii care trăiau în sărăcie erau deprimaţi.
„Înainte, starea de sănătate psihică a celor care deţineau o casă era mult mai bună decât a celor care stăteau cu chirie, însă stresul emoţional determinat de probleme financiare eclipsează potenţialul profit venit în urma statutului de proprietar”, spun autorii studiului.
Una dintre manifestările cel mai des întâlnite este refuzul de a mânca. 60% dintre americanii ce suferă de depresie sar peste mesele obişnuite, fapt ce-i îngrijorează pe cercetători, întrucât efectele mai grave nu vor întârzia să apară.
Veştile proate nu se opresc aici. Aproape 2 milioane de americani îşi vor pierde locuinţele până la sfârşitul acestui an, conform ultimelor estimări.
„Îşi pierd echilibrul. Pur şi simplu toate aspectele vieţii lor sunt tulburate”, spune un comentator.
SURSA: „Washington Post”