Sincer, toată nebunia asta cu salariile m-ar lăsa rece. Nu cred că e normal să-ţi pese cåt cåştigă cineva, mai ales atåta timp cåt nu e plătit din bani publici, vezi cazul salariaţilor din diversele autorităţi de reglementare luate la puricat de presă. Ba nici de poliţişti nu-mi pasă dacă vor să-şi cheltuie banii de salarii pe Dacii Logan de 75.000 de euro bucata.

În schimb, e normal să îmi pese cåt cåştig eu şi dacă munca mea e plătită la valoarea ei şi, dacă nu, ce ar trebui să fac să cåştig mai mult.

Numai că, atunci cånd şi preoţii încep să ceară salarii mai mari, e clar că ceva e profund în neregulă în felul cum gåndim şi organizăm lucrurile. Probabil că biserica ar trebui să angajeze urgent un manager de criză care să taie drastic costurile de pe şantierele catedralelor-monstru şi să gestioneze mai eficient afacerile cu terenurile, hotelurile şi agenţiile de turism ale Domnului. Nu ştiu dacă productivitatea unui prelat se calculează în funcţie de numărul de suflete rătăcite în tranziţie aduse pe calea cea bună sau de cum gestionează banii din cutia milei, însă sunt suficient de tånăr să-mi aduc aminte cåt de multă carte se face în şcolile romåneşti. Şi aşa îmi explic şi de ce o naţie întreagă stă cu ochii pe televizor ca să vadă cu cåt s-a îngrăşat capra vecinului, în loc să ne vedem de treabă şi să ne pese cåt producem fiecare.

Din partea mea, profesorii ar putea să aibă şi 10.000 de euro pe lună. Nu asta e problema. Ci faptul că de soarta lor, a medicilor, a poliţiştilor, a funcţionarilor nu-i pasă nimănui decåt o dată la patru ani şi nici atunci la modul sincer. Chiar ei înşişi nu mai ştiu decåt să iasă în stradă la acelaşi interval, atunci cånd pot să strångă pe cineva cu uşa cerånd totul odată, dacă se poate. Numai că nu se poate. Dar, dacă toate problemele astea s-ar discuta la vremea lor, cu siguranţă că majorări treptate ale veniturilor, în funcţie de un calendar cu priorităţi bine stabilite, ar fi mult mai uşor.

Pot să îmi imaginez cu cåtă insolenţă ar răspunde „off the record“ un parlamentar din opoziţie la întrebarea ce s-ar face dacă ar cåştiga alegerile şi ar trebui să aplice măsurile votate acum: „las’ să ajungem noi la putere şi vedem după aia ce facem cu ăştia“…

Pentru că, oricum ai întoarce-o, ăsta e singurul răspuns valabil. Nu m-aş mira dacă guvernul n-ar prezenta pånă la alegeri niciun buget şi i-ar lăsa pe cei care vor cåştiga alegerile să se spele cu el pe cap.