Băncile din zona euro au ajuns să depoziteze la Banca Centrală Europeană (BCE) suma record de 489 miliarde euro (625 miliarde dolari), sumă care în cea mai mare parte reprezintă injecții de lichiditate în sistemul bancar din partea BCE, subminând astfel încercările autorităților europene pentru a evita o criză a creditelor în regiune, transmite Bloomberg.
Sumele parcate în depozite overnight la BCE au atins pentru a treia zi consecutiv un nivel maxim absolut.
Practic, aproape toți banii cu care au fost împrumutate cele 523 de bănci din zona euro în ultima lună s-au întors în depozite la banca centrală cu sediul în Frankfurt, arată datele BCE. Băncile vor folosi cea mai mare parte din aceste împrumuturi pentru a-și acoperi nevoile de refinațare pentru acest an și anul următor, estimează analiștii Morgan Stanley și Royal Bank of Scotland (RBS).
“Este iluzoriu să ne gândim că această măsură se va traduce în generare de credit. Măsura va atenua ceva din anxietatea băncilor în ceea ce privește nevoia lor de lichiditate. Dar ele sunt angajate într-o revizuire masivă a strategiei lor și o contracție a bilanțurilor, care, cuplate cu deteriorarea economiei, nu sunt compatibile cu creșterea creditării”, spune economistul șef al Natixis Asset Management din Paris.
Guvernele îndeamnă băncile europene pentru a menține creditarea companiilor și a populației, în același timp cerându-le acestora să-și majoreze capitalul de bază cu suma suplimentară de 114,7 miliarde euro până în iunie, pe fondul adâncirii crizei datoriilor suverane în zona euro.
În loc să își sporească nivelul capitalului, cele mai multe bănci din Europa au promis că vor îndeplini cerințele de capital prin ajustarea bilanțurilor cu cel puțin 950 miliarde euro în următorii doi ani, fie prin vânzarea de active sau prin stoparea reînnoirii liniilor de credit, potrivit datelor analizate de Bloomberg.
Problemele și teama băncilor subminează creșterea economiei
Aceasta sporește îngrijorările printre autoritățile din domeniu că băncile vor tăia creditarea și vor reduce capacitatea de revenire a economiei în zona euro.
Băncile au parcat înapoi la BCE aproape tot excedentul de lichiditate rezultat din împrumuturile acordate de banca centrală. Barclays Capital estimează că băncile au folosit 296 miliarde euro, din împrumuturile luate pe 21 decembrie pe trei ani, pentru a-și refinanța împrumuturile pe termen scurt luate de la BCE.
ceasta lasă doar 193 miliarde euro bani suplimentari în sistemul bancar. Ori, depozitele overnight la BCE au sărit cu 223 miliarde euro de la acele împrumuturi, până la nivelul record de 486 miliarde euro, ceea ce sugerează că fondurile băncii centrale nu au ajuns nici pe departe la clienții băncilor.
Băncile furnizează circa 80% din finanțarea economiilor din zona euro, ceea ce le face “cruciale pentru oferta de credite”, potrivit proasp[tului președinte al BCE Mario Draghi. Prin contrast, companiile din SUA se bazează pe mai multă finanțare din piețele de capital, vânzând obligațiuni către investitori.
Băncile din zona euro se vor confrunta anul acesta cu datorii scadente de peste 600 miliarde euro, a spus Bank of England în raportul său de stabilitate financiară de luna trecută. Prima ofertă de împrumuturi din partea BCE va ajuta băncile să acopere circa două treimi din această sumă, spun analiștii Goldman Sachs. În același timp, Morgan Stanley estimează că băncile și-ar putea reduce nivelul activelor cu mai mult de 2.500 miliarde euro în umrătorii doi ani, proces cunoscut ca deleveraging.
Volumul creditelor către populație și companii din cele 17 țări ale zonei euro s-a contractat în noiembrie, pentru a doua lunp consecutiv, a spus BCE. Creditele sunt încă peste nivelul din urmă cu 12 luni, cu 1,7%, ritmul anual fiind în scădere față de luna octombrie – de la 2,7%.