Criza de lei de pe piata interbancara a dus la o veritabila explozie a dobanzilor pe termen scurt care au depasit astazi nivelul de 46%.

Astfel, dobanda overnight pentru depozitele plasate (ROBOR) a ajuns la 46,13% in crestere cu peste 50% fata de ieri, cand a fost 28,31%.

Cresterea este de-a dreptul spectaculoasa comparativ cu nivelul inregistra in urma cu doar doua zile, cand a fost de 12,70%.

Analistii pun aceasta evolutie a dobanzilor interbancare pe seama sterilizarii operate de catre Banca Nationala care a determinat o veritabila „vanatoare de lei” in contextul in care in urmatoarele doua saptamani bancile vor avea de facut unele plati catre bugetul de stat.

Pe de alta parte, cresterea nu este de natura sa ingrijoreze neaparat, sustin acestia, fiind mai degraba conjuncturala, dar poate avea unele efecte neplacute asupra celor care au credite in derulare.

„Aceasta crestere este temporara si eu o pun mai degraba pe seama faptului ca s-au terminat leii de speculat, pe de o parte, si pe faptul ca bancile au de facut la sfarsitul lunii octombrie platile catre bugetul de stat”, a declarat in exclusivitate pentru CAPITAL ONLINE consultantul financiar Bogdan Baltazar.

Potrivit acestuia, unul dintre efectele care ar putea rezulta din cresterea dobanzilor interbancare este cresterea dobanzilor la credite care, in majoritatea cazurilor, sunt legate de evolutia ROBOR.

Bogdan Baltazar nu exclude nici posibilitatea ca unele banci sa creasca si dobanzile la depozite pentru a atrage lichiditati pe termen scurt in contextul in care fluxurile externe de capital si-au redus debitul.

Sursa: Banca Nationala a Romaniei