Deși am salutat eforturile de democratizare făcute de ANAF, realizate gradual, într-o perioadă îndelungată, nu putem să lăsăm nesancționate recentele derapaje nescuzabile, constatate nemijlocit și de noi, în activitatea profesională cotidiană.
Un prim aspect grav de semnalat este faptul că ANAF-ul popreşte/execută sume de bani considerate unilateral ca fiind datorate de către contribuabil, fără a-i da acestuia posibilitatea să formuleze apărări împotriva aşa-zisului titlu executoriu (pe calea procedurii administrative prealabile şi, ulterior, pe calea contenciosului fiscal). In concreto, ANAF-ul remite băncilor o înştiințare prin care le notifică înființarea popririi asupra disponibilităților băneşti ale contribuabilului vizat. Aparent, nimic anormal, dar ANAF- ul nu procedează la transmiterea somației şi a titului executoriu consecutiv către contribuabil, conform Codului de procedura fiscală, folosind SPV-ul (cel mult lăudat), care a devenit obligatoriu pentru profesionişti, profesii liberale ş.a., acesta fiind informat de bancă cu privire la existența pretențiilor ANAF-ului (sic!). De ce aceasta conduită a ANAF-ului, care încalcă flagrant dispozițiile şi principiile Codului de procedură fiscală (buna-credință, în primul rând)?
Probabil că, în goana continuă de a colecta oricum/prin orice mijloace, organul fiscal mizează pe lipsa de reacție a debitorului (închipuit sau nu) sau pe una întârziată, care a produs deja decăderea din beneficiul termenului. Este adevărat că am observat această conduită cu precădere în cazul micilor contribuabili şi al profesiilor liberale (PFA-uri şi nu numai), înregistrați în SPV, dar drepturile acestora sunt mai puțin importante?!
Continuăm critica folosirii spatiului privat virtual (SPV) cu dublă masură de către ANAF, semnalând alte două aspecte negative:
– nu toate cererile/solicitările contribuabilului transmise prin SPV de către acesta sunt procesate de către organul fiscal competent (se primesc nişte răspunsuri-standard ilare), fiind necesare deplasări cronofage la sediul fiscului, pentru lămurirea problemei, deşi complexitatea nu este deloc ridicată;
– ANAF-ul procedează la revenirea asupra unor situații fiscale considerate lămurite de către contribuabil, care a depus solicitări uzând de SPV, generând titluri executorii cu debite inexistente (exempli gratia: cereri de compensare pentru plata într-un cont de trezorerie eronat sau pentru compensarea unor sume plătite în plus ş.a.m.d.). Pentru plătitorul de impozite şi taxe, care consultă în SPV fişa sintetică pe plătitor de pe rolul ANAF, este important ca aceasta să reflecte fidel realitatea fiscală la un moment dat, fără să intervină modificări arbitrare ulterioare ale unor situații fiscale deja tranşate (noi, profesioniştii, ne amintim vremurile nu de mult apuse în care fişa sintetică pe plătitor genera accesorii eronat calculate).
De lege ferenda, ca modalitate de responsabilizare a ANAF-ului în raport cu datele înscrise în fişa sintetică pe plătitor şi având în vedere regimul neclar al acestui document foarte important, ar fi utilă menționarea explicită a acesteia ca probă a veridicității situației fiscale/stării de fapt fiscale la un moment dat (prezumție relativă), altfel, se perpetuează cazurile în care se emit chiar şi certificate de atestare fiscală fără debite, pentru ca, apoi, la o proximă solicitare să apară nemotivat datorii inexistente anterior pentru aceeaşi perioadă.
În final, amintim un ultim aspect, care nu este deloc nou, fiind consemnat şi semnalat de profesioniştii în drept fiscal, dar care, în lumina inspecțiilor şi controalelor recente (a se vedea, de exemplu, acțiunile de control în cazul persoanelor care realizează comerț on-line sau prin postarea de anunțuri de vânzare pe site-uri specializate), devine acut şi vizibil. Ne raliem opiniilor/cerințelor acestora, prin care practica organului fiscal de a forța mâna contribuabilului, învederându-i aprioric că, în cazul neplății ca atare a sumelor stabilite de inspectorul fiscal prin proces-verbal, i se va face plângere penală, trebuie să înceteze. Aceasta practică nu are niciun temei juridic (nerespectând nici prezumția de nevinovăție, fiecare caz având propriile valențe juridice), nefiind altceva decât un şantaj câtă vreme înțelegerea (ca act juridic) dintre fisc şi contribuabil nu este inserată în Codul de procedură fiscală (ca în unele țări civilizate).
Reiterăm că, oricare sunt stringențele de ordin financiar, este de importanță capitală să nu se revină la practici abuzive (şi neonorante), fie şi pe termen scurt, care subminează încrederea încă firavă şi greu dobândită a contribuabilului în ANAF, ca instituție vitală a statului, aceasta trebuind să continue să progreseze şi să se modernizeze (ne referim, în primul rând, la mentalitate, nu la tehnologie), fiind mereu în slujba cetățeanului şi a celor care creează valoare adaugată, iar vechile concusiuni să ramână în trecut, în caz contrar, recentul premiu (de încurajare) pentru bune practici pare acordat pentru regrese.