Criza de pe piaţa forţei de muncă şi un fost partener de afaceri au făcut ca 2019 să fie un an dificil pentru Salrom

Societatea Naţională a Sării a enumerat, prin intermediul unei adrese remise către Revista Capital, care sunt dificultăţile şi provocările pe care le-a întâmpinat în decursul acestui an. Salrom a susţinut răspicat că principala provocare pe care a întâmpinat-o în 2019 a fost denunţarea unilaterală pe data de 19 septembrie de către CIECH Soda România a contractului prin care S.N.S. le furniza saramură şi calcar.

Această decizie luată de CIECH Soda  a afectat direct veniturile pe care Societatea Naţională a Sării le prognozase pentru anul 2019 şi a dus la diminuarea celorlalte rezultate financiare.

În privinţa modului prin care Salrom reuşeşte să facă faţă crizei de pe piaţa forţei de muncă, societatea recunoşte că întâmpină dificultăţi atât în atragerea de salariaţi, cât şi în retenţia a unui număr mare dintre aceştia. Fiind o companie de stat, Salrom trebuie să urmeze proceduri mai laborioase în angajarea de personal, acestea fiind publice, iar procesul de recrutare fiind deseori îngreunat de contestaţii. Aceste proceduri fac SNS să fie  mai puţin mobilă decât firmele private în competiţia de pe piaţa forţei de muncă. Recrutarea personalului se face numai prin respectarea cerinţelor din anunţurile de angajare, întocmite pe baza atribuţiilor şi responsabilităţilor din fişa postului.

Determinarea specialiştilor din mediul privat în a alege să lucreze pentru S.N.S. pe posturi pentru care sunt necesare certificări de specialitate, cum ar fi: control, IT, experţii în achiziţii, manageri de proiect etc., este una foarte dificilă şi pentru că aceştia au pretenţii financiare pe care Salrom nu le poate îndeplini, din motiv de proporţionalitate cu salariul mediu pe societate, dar fiind luată în calcul şi raportarea faţă de salariul directorului general, care este plafonat prin lege la un nivel mult sub cele existente în mediul privat. Din aceste motive, nu doar atragerea de specialişti este dificilă, ci şi determinarea acestora să rămâna în cadrul societăţii o perioadă mai mare  de timp.

Mai multe informații legate de companiile de elită care activează pe piața românească pot fi găsite acum în revista „Top 300 Companii” ediția 2019 la standurile de ziare.