Felul în care autorităţile au înţeles să rezolve criza din Cipru şi seria de gafe pe care au vrut apoi să le repare au spulberat încrederea, şi aşa fragilă, a europenilor, că banii din bănci sunt în siguranţă.
Confiscarea depunerilor din băncile cipriote nu este doar o problemă a oligarhilor ruşi, deşi aceştia au suferit poate cele mai mari pierderi după aplicarea măsurilor de „salvare“ a Ciprului, stabilite de Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional şi Banca Centrală Europeană. Soluţiile convenite de Troikă împreună cu autorităţile cipriote schimbă fundamental un principiu care a menţinut încrederea europenilor în bănci după criza din anii ‘20 şi ‘30 ai secolului trecut: acela că deponenţii nu sunt creditori obişnuiţi ai instituţiilor bancare, economiile lor având parte de o protecţie specială din partea statelor. Acum, europenii au aflat că, în cazul unei situaţii „speciale“ de criză, depozitele lor nu mai sunt „sfinte“ şi că pot fi puşi să contribuie forţat la salvarea băncilor.
Risc pentru întreaga Europă
Asigurările tardive că „Ciprul e un caz special, care probabil nu se va mai repeta“, nu prea mai conving pe nimeni, fiind prea recentă amintirea unor asigurări similare că „Grecia e un caz special, puţin probabil să se repete în alt stat UE“. Potrivit Institutului pentru Finanţe Internaţionale, soluţia aplicată în Cipru riscă să fie aplicată şi în alte ţări din zona euro. De altfel, chiar preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a provocat o polemică puternică săptămâna trecută, anunţând că alte ţări fragile din zona euro ar putea avea parte de aceeaşi soartă, deponenţii putând fi puşi să contribuie, alături de alţi creditori, la pachetele de salvare, cu propriile lor economii. Ulterior, Dijsselbloem a revenit şi şi-a nuanţat declaraţia, dar gafa produsese deja efecte pe pieţele hiperiritate, readucând bursele pe roşu după ce cu o zi înainte investitorii îşi închipuiseră că găsirea unei soluţii pentru Cipru le dă motive de entuziasm.
Oficialii europeni au făcut, de altfel, exces de gafe în ultima perioadă.
Noul acord de bailout, de 10 miliarde euro, cu guvernele din zona euro, FMI şi BCE presupune desfiinţarea Cyprus Popular Bank (Laiki), a doua mare bancă din ţară, şi transferarea activelor viabile şi a depozitelor de sub 100.000 euro la Bank of Cyprus, cea mai mare bancă cipriotă. Deponenţii Laiki vor pierde, probabil, circa 80% din depozite, contribuind la finanţarea programului de bailout, iar cei cu bani la Bank of Cyprus vor rămâne fără 30%-40% din bani, pentru a susţine din depozitele lor recapitalizarea instituţiei. Nu vor putea retrage imediat nici diferenţele, ci eşalonat, timp de câţiva ani.
CRIZA DEPOZITELOR: Prima undă de şoc s-a transmis deja din Cipru în România„A lua aleator din banii din conturile oamenilor dintr-o țară aparținând UE, neavând altă motivație decât cea de salvare colectivă creează, repet, un precedent foarte periculos la nivelul tuturor băncilor din UE. De fapt, din ceea ce văd, pentru că urmărim îndeaproape fenomenul, tot mai mulți dintre deținătorii unor sume importante de bani încep să își mute conturile din mari bănci din țări ale UE către bănci din Elveția, țară care nu face parte din Uniune“, a declarat, pentru Capital, Ion Ion Țiriac, şeful grupului de firme al familiei Ţiriac.
Un nou Corralito, în mijlocul UE
Neverosimil pentru un stat UE, amintind de celebrul corrallito din Argentina, în Cipru a început controlul capitalului. Joia trecută, când băncile s-au deschis timp de şase ore, după multe zile în care nu au lucrat, ciprioţii nu au putut face retrageri masive din cauza măsurilor dure de control al capitalului impuse de stat. Deponenţii nu mai au voie să scoată din ţară mai mult de 3.000 euro în numerar la un drum în străinătate, tranzacţiile cu cardul de debit sau de credit în afara ţării au fost limitate la 5.000 euro de persoană pe lună, pentru plata importurilor s-a stabilit o procedută de avizare, iar posibilitatea de a încasa cecuri în numerar a fost suspendată.
Precedentul din Cipru este periculos mai ales pentru că a arătat cât de lipsite de lichiditate sunt în realitate depozitele bancare, subminând şi mai mult încrederea, oricum fragilă, a europenilor, în bănci.