Încheierea ciclului economic a avut un declanşator extrem de puternic – criza subprime din SUA. Aceasta a evoluat treptat, constant, şi deocamdată nu sunt semnale că ne apropiem măcar de punctul maxim. Finanţarea imobiliară are o inerţie mare şi o forţă considerabilă la nivelul economiei.
Există puţine pârghii de control, iar efectul se va întinde pe termen mediu. Cel mai afectat sector, cel financiar, este un sector-cheie în cadrul economiei. Reprezintă infrastructura de circulaţie şi alocare a capitalului. Adună economiile şi finanţează creşterea şi dezvoltarea afacerilor. Astfel, implicaţiile sunt extrem de importante. Avem o criză, se încearcă ameliorarea ei. Băncile centrale s-au remarcat prin promptitudinea intervenţiilor în pieţe. Şi mai interesant e faptul că deşi există o sincronizare a eforturilor şi o colaborare foarte strânsă, poziţiile adoptate sunt deocamdată diferite.
Ben Bernanke a redus rata dobânzii la dolari de la 5,25% la 3%, sacrificând inflaţia şi puterea monedei americane, în eforturile de a evita recesiunea, în timp de Jean-Claude Trichet continuă lupta cu inflaţia, menţinând dobânda de referinţă la moneda europeană la 4%. Aşadar, Ben Bernanke are o abordare similară cu cea a predecesorului său, Alan Greenspan, care, la criza de acum 20 de ani, a încercat prima dată stabilizarea financiară, iar apoi pe cea macroeconomică. Va scoate FED şi de această dată America din recesiune, reuşind să o exporte? George Soros vorbeşte despre cea mai gravă criză financiară de la Al Doilea Război Mondial, semnalând „sfârşitul unei perioade de 60 de ani de expansiune a creditelor“. Julian Robertson, fondatorul Tiger Management, vede riscantă strategia de abandonare a dolarului până la întoarcerea economiei şi anunţa, la sfârşitul lui 2007, că SUA se apropie de o recesiune cruntă.
