Şi marţi, Bursa din Shanghai a început sesiunea de tranzacţionare în scădere, dar şi-a revenit spre mijlocul zilei, cu valori ce au 'liniştit' investitorii locali, relatează BBC Mundo. 

Totuşi, lumea financiară este preocupată de datele privind creşterea celei de-a doua mari economii a lumii şi posibilele efecte asupra pieţelor internaţionale. 

Ce se întâmplă? 

Piaţa bursieră chineză a scăzut luni cu 8,5% pe parcursul unei zile tumultoase ce a determinat autorităţile chineze să vorbească despre o 'luni neagră': cea mai proastă zi pentru Bursa din Shanghai începând din 2007. 

Această scădere s-a propagat imediat asupra restului burselor asiatice. Preţul petrolului a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii şase ani şi valoarea medie a materiilor prime a înregistrat cea mai semnificativă depreciere din acest secol. 

Preţul aurului, metal de refugiu în timpuri de incertitudine, a fost la rândul său afectat, înregistrând o scădere de 0,6%. 

Efectul de domino a atins şi bursele europene, luni dimineaţă, şi, ulterior, s-a extins în restul regiunilor Globului. 

Totuşi, la închiderea Bursei din New York s-a constatat că impactul nu a fost atât de puternic în SUA precum părea la începutul şedinţei de tranzacţionare. 

Sesiunea de tranzacţionare la Wall Street a fost caracterizată de o intensă volatilitate şi a încheiat cu pierderi de 3,58% în cazul indicelui Dow Jones Industrial, în contextul temerilor că s-ar putea repeta colapsul financiar din 2008. 

Dow Jones, principalul indice al pieţei, a pierdut 6,6% în primele cinci minute ale şedinţei, dar, ulterior, s-a recuperat şi a fost aproape de a intra pe teren pozitiv, deşi în ultima oră a sesiunii a reînceput să scadă şi a închis cu o pierdere de 588,47 puncte. 

De ce? 

Pieţele bursiere mondiale au pierdut circa 5.000 de miliarde de dolari (aproape o treime din PIB-ul SUA) începând din 11 august, când Banca Populară a Chinei a devalorizat yuanul. 

Această pierdere reflectă o teamă legată de economia Chinei, care nu este nouă, dar a explodat din cauza ştirilor din ultimele două luni. 

În iulie, Guvernul Chinei a intervenit drastic pe bursa de valori, după ce mai mult de jumătate dintre companii şi-au suspendat operaţiunile bursiere. 

Într-o reacţie, interpretată de unii drept draconică, Guvernul a redus rata dobânzii de referinţă, a flexibilizat regulile pentru ca fondurile de pensii şi securitate socială să poată investi mai mult, a încheiat vânzarea de acţiuni ale sectorului de stat şi a utilizat titluri pentru a împrumuta 42 miliarde dolari brokerilor, cu scopul de a susţine preţul acţiunilor cu cerere mare. 

Aceste măsuri au calmat pieţele, dar cele trei devalorizări din august, echivalente cu o depreciere de 3% a yuanului, au readus incertitudinile. 

Lovitura de graţie a fost dată vinerea trecută, când au fost publicate datele privind indicele industrial, care, pentru a şasea lună consecutiv, a fost sub pragul de 50 de puncte, nivel corespunzător unei contracţii a industriei. 

De ce aceste date au avut un impact atât de mare? 

În pofida ştirilor proaste, China este a doua economie a lumii, cu una dintre cele mai mari creşteri la nivel mondial, şi atât producţia sa industrială, care se reflectă pe piaţa de materii prime, precum şi creşterea economică, fundamentală pentru ţări precum Germania, sunt elemente cheie ale peisajului global. 

Indicele industrial a înregistrat cea mai slabă evoluţie din martie 2009, în plină recesiune mondială, după boom-ul financiar din anul anterior. Combinat cu devalorizarea şi volatilitatea bursieră, a creat un cocktail exploziv, după cum a declarat pentru BBC Mundo Kamel Mellahi, specialist în pieţele emergente la Warwick Business School, din Marea Britanie. 

'Aşteptarea generală era ca economia Chinei să aibă o primă jumătate de an dificilă şi să îşi revină în a doua parte. Datele nu au reflectat aceste aşteptări, ci contrariul. Pulsul economic al activităţii manufacturiere a scăzut mult mai rapid decât se estimase', a explicat Mellahi. 

În ce măsură a afectat economia globală? 

Pieţele financiare au o puternică tendinţă de volatilitate, de 'luni negre', urmate de săptămâni de recuperare cu câştiguri fabuloase. 

În acest caz, dimensiunea bursei chineze este mai mică faţă de cea din ţările dezvoltate: valoarea bursieră reprezintă o treime din PIB-ul Chinei, în timp ce în majoritatea economiilor dezvoltate depăşeşte 100%. 

Comparativ cu SUA, unde jumătate din populaţie investeşte în acţiuni, doar 6% dintre chinezi fac acest lucru. Cu alte cuvinte, cureaua de transmisie între bursa şi economia reală a Chinei este şubredă. Voinţa statului de a interveni dacă lucrurile deraiază este, în plus, o gură de oxigen. 

În schimb, în ţările dezvoltate, o scădere susţinută a valorii bursiere poate avea impact asupra creşterii economice şi a consumului. O astfel de situaţie ar duce şi mai mult la o scădere a economiei globale, cu o lungă spirală negativă de scădere a consumului şi cu impactul inevitabil asupra producţiei şi exporturilor. Totul depinde de durata crizei. 

Şi America Latină? 

Regiunea resimte impactul încetinirii economiei Chinei de câţiva ani. În ultimul său raport, Comisia Economică pentru America Latină şi Caraibe, CEPAL, a semnalat că regiunea va creşte cu numai 0,5% anul acesta şi a menţionat că reducerea preţului materiilor prime din cauza încetinirii economiei chineze drept principala cauză. 

Acest impact s-a făcut simţit asupra marilor producători de materii prime din regiune. Venezuela, în cazul petrolului, şi Chile, al cuprului, au fost printre cele mai afectate ţări, dar nu sunt singurele. 

Însă impactul economiei chineze asupra economiei din regiune nu se limitează la preţul materiilor prime. Devalorizarea yuanului a determinat o depreciere a realului brazilian cu 1%, în timp de peso-ul chilian a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii 12 ani. 

"Va fi fundamental să vedem capacitatea de reacţie a fiecărei economii şi cum suportă reducerea preţului materiilor prime. Sunt ţări precum Mexic care pot înlocui piaţa chineză cu cea americană şi, de aceea, au o mai mare putere de reacţie. Aceste ţări ar putea profita, deoarece deprecierea monedelor naţionale le face mai competitive', a precizat, pentru BBC Mundo, Kamel Mellahi. 

Ce ar putea face Guvernul chinez pentru a combate criza? 

Guvernul chinez nu se ghidează după principiul laissez faire (politica de a lăsa lucrurile să meargă de la sine) al ţărilor dezvoltate: întotdeauna când trebuie să intervină o face. A făcut-o în timpul recesiunii economice mondiale, printr-un imens program de investiţii de stat ce i-au permis să fie prima ţară care a ieşit din recesiune şi să impulsioneze o bună parte a lumii, în special ţările în curs de dezvoltare. 

În acelaşi timp, China s-a angajat, din 2010, la o enormă schimbare a modelului economic, pentru a trece de la unul bazat pe investiţii şi exporturi la altul mai dependent de consum. China a dat clar de înţeles că această schimbare va reduce procentul de creştere, care în ultimele trei decade a fost de două cifre, la unul de 7%. 

Totuşi, în cazul în care situaţia se va înrăutăţi, va creşte tentaţia de a utiliza toată puterea statului. 

"China are o linie roşie: piaţa muncii. Asta a spus-o oficial Guvernul, deoarece este esenţială pentru contractul social cu populaţia sa şi pentru pacea socială. Dacă situaţia se înrăutăţeşte şi afectează piaţa muncii, atunci va fi irezistibilă tentaţia de a reveni la stimularea economiei cu investiţii în infrastructură', a subliniat Mellahi. 

Sunt lucruri de care nu ştim şi care ar putea provoca o criză mult mai mare? 

În acest sens, rămâne în memoria colectivă ceea ce s-a întâmplat în cazul crizei financiare a creditelor ipotecare cu grad mare de risc, declanşată în 2008. 

O mare enigmă în cazul crizei bursiere chineze este în ce măsură s-au utilizat acţiunile drept garanţii pentru împrumuturile bancare-ipotecare. Dacă suma este foarte mare, avem o mică perioadă de timp pentru a exploda falimentele şi numerele roşii în conturile financiare ale băncilor. 

Planul de stimulare pentru 2008-2009 a majorat de patru ori nivelul datoriei, până la 28.000 miliarde dolari, 282% din PIB-ul Chinei. 

Potrivit firmei de consultanţă McKinsey, aproape jumătate din această sumă este legată de sectorul imobiliar. 

AGERPRES