Ratele la creditele în franci elveţieni ar putea creşte mai mult dacă situaţia din Japonia şi din Libia nu se calmează cât mai rapid, avertizează analiştii casei de brokeraj X-Trade Brokers.
Panica ce a pus stăpânire pe pieţe în urma catastrofei din Japonia a dus la creşterea puternică a cererii pentru monedele percepute în mod tradiţional drept "refugiu" în situaţii de criză, astfel încât, săptămâna trecută, francul elveţian s-a apreciat cu 2,2% în faţa dolarului american, atingând maxime istorice: paritatea dolar/franc a atins joi cotaţia record de 0,8917.
Pentru cei care au credite în franci elveţieni, criza din Japonia are, din punct de vedere financiar, urmări mai grave decât pentru restul lumii: intervenţia G7 a calmat temporar panica financiară, dar nu a reuşit să inverseze trendul de apreciere a francului elveţian, care, în săptămâna care a urmat cutremurului, s-a apreciat cu 2,2% în faţa dolarului şi cu 1,1% în faţa euro, în pofida acţiunii G7.
"Tulburările din Orientul Mijlociu, atacul asupra Libiei şi conflictele din Bahrein şi Siria continuă să alimenteze interesul pentru francul elveţian, care îşi menţine rolul de activ ‘de refugiu’. Este nevoie de o risipire a temerilor unui accident nuclear grav în Japonia şi o stabilizare a situaţiei din Libia şi Orientul Mijlociu si abia atunci cei care deţin credite în franci elveţieni ar putea respira uşuraţi", a arătat directorul general al XTB, Victor Safta.
SURSA: Agerpres