Depozitul de Papetărie (www.dpap.ro), unul dintre principalii jucători de pe piaţa distribuţiei de produse de birotică şi papetărie, a înregistrat vânzări de 3.5 milioane euro în prima jumătate a anului, cu 6% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2008. „Eforturile depuse pentru obţinerea acestei performanţe au fost însă mult mai mari, în condiţiile în care valoarea medie a comenzilor a scăzut considerabil, faţă de anul trecut. Totuşi, printr-o serie de decizii
Depozitul de Papetărie (www.dpap.ro), unul dintre principalii jucători de pe piaţa distribuţiei de produse de birotică şi papetărie, a înregistrat vânzări de 3.5 milioane euro în prima jumătate a anului, cu 6% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2008.
„Eforturile depuse pentru obţinerea acestei performanţe au fost însă mult mai mari, în condiţiile în care valoarea medie a comenzilor a scăzut considerabil, faţă de anul trecut. Totuşi, printr-o serie de decizii de business şi mai ales prin muncă susţinută, am reuşit să creştem numărul de clienţi cu 25%, de la 8.000 la 31 decembrie 2008, la aproximativ 10.000 la finele lunii iunie”, a declarat Dan Popa, directorul general al Depozitului de Papetărie.
Unul dintre motivele menţinerii vânzărilor companiei la acelaşi nivel ca cel de anul trecut a fost de fapt o decizie luată cu aproape un an în urmă, când Dan Popa a preluat conducerea executivă a companiei în plin avânt al economiei: bugetul de publicitate a fost dublat şi orientat exclusiv către mediul online, iar efectele acestei decizii strategice au contribuit la salvarea vânzărilor la începutul anului 2009. În primul trimestru, clienţii tradiţionali ai companiei au redus drastic bugetele de achiziţii, concentrându-se pe produsele esenţiale şi, de preferinţă, de la cât mai puţini furnizori. Depozitul de Papetărie a răspuns la această tendinţă lărgind gamele de produse disponibile, ceea ce i-a permis să menţină vânzările pe o tendinţă pozitivă pe primele trei luni ale anului – 12,5% mai mult decât în T1 2008.
„Am decis să abordăm clienţii cu servicii de calitate, nu cu preţuri de dumping. Depozitul de Papetărie nu se diferenţiază prin preţ, ci prin servicii: livrăm gratuit orice comandă cu o valoare mai mare de 150 de lei, în maxim 90 de minute în Bucureşti, avem o gamă de produse care cuprinde 12.000 de repere, cu 50% mai mult decât cu şase luni în urmă.
Atragerea de noi clienţi a fost dublată de efortul logistic de a respecta condiţiile de livrare, astfel încât în cursul celui de-al doilea trimestru, atât volumul mediu cât şi valoarea medie a unei comenzi s-au păstrat, raportat la T1, ceea ce a generat o cifră de afaceri apropiată de ceea realizată în aceeaşi perioadă a anului trecut.
În prezent, Depozitul de Papetărie pune la dispoziţia clienţilor săi aproximativ 12.000 de produse din mai multe categorii. „Extinderea gamei noastre de produse s-a reflectat cel mai mult pe segmentele de produse de curăţenie, respectiv rechizite şcolare, ceea ce a condus la o uşoară creştere a volumului livrărilor, în timp ce valoarea comenzilor a rămas constantă”, a explicat Dan Popa. În afară de creşterea ofertei de produse, clienţii Depozitului de Papetărie au apreciat viteza şi condiţiile de livrare ale companiei.
Depozitul de Papetărie are 40 de angajaţi, un număr constant din toamna anului trecut. În ceea ce priveşte estimările pentru acest an, Depozitul de papetărie îşi menţine planul de a realiza o cifră de afaceri de 7,2 milioane euro, mizând, în plus faţă de realizările de până acum, pe faptul că vânzările revin la nivelurile normale în august şi septembrie, când încep aprovizionările pentru noul an şcolar, respectiv pentru reluarea activităţii în companii, după perioada de vacanţă. „Practic, cea de-a doua jumătate a anului este cea mai bună pentru vânzări, iar noi intrăm în această perioadă cu o ofertă greu de egalat, ca diversitate şi viteză de livrare”, declară Dan Popa.
Depozitul de Papetărie este un business cu capital 100% românesc, înfiinţat în 1998. Cu circa 10.000 de clienţi şi o cifră de afaceri de 3,5 milioane euro în prima junătate a anului 2009, Depozitul de Papetărie vizează anul acesta consolidarea businessului şi creşterea numărului de clienţi. Depozitul de Papetărie reprezintă în mod direct în România unele dintre cele mai renumite mărci din domeniu: Bi-Office, Centropen, Cleanlike, Elba, Fellowes, Hopax, Karton P+P, Korona, Laco, Memoris-Precious, Mikro, Oxford, Parker, Pensan, Quicks, Syrom, Tanex, Tarifold, Waterman.