Un raport Cushman & Wakefield arată că până la 7 milioane de metri pătraţi de dezvoltări de centre comerciale planificate în Europa au fost amânate sau anulate ca urmare a dificultăţilor de creditare. Criza din acest domeniu nu ocoleşte nici România, urmând să îi afecteze cel mai mult pe retailerii locali sau pe administratorii de francize.
 
Compania de consultanţă Cushman & Wakefield afirmă, în noul său raport „European Shopping Centre Development”, că se aşteaptă ca aproximativ 10 milioane de metri pătraţi de spaţii de centre comerciale noi să se deschidă în Europa în 2009, cu 40% mai puţin decât proiecţia pentru iulie 2008, iar o valoare şi mai mică, de 7 milioane de metri pătraţi, este preconizată pentru 2010.

Aceasta ar reprezenta cel mai mic procent de expansiune din 2005 şi ar marca sfârşitul unei perioade de cinci ani consecutivi de ascensiune în dezvoltarea de centre comerciale.

România, pe locul 5 în Europa

2008 a fost un an record în ceea ce priveşte inaugurările de centre comerciale în Europa, peste 9 milioane de metri pătraţi de centre comerciale fiind deschise în cadrul a 310 proiecte.

0-29210-graficcrop.jpg

Rusia a fost lider cu 1,65 milioane de metri pătraţi de spaţii comerciale noi – o creştere de 23% în oferta de centre comerciale – urmată de Turcia, Marea Britanie, Spania şi, pe locul 5, de România.

Retailerii locali şi francizorii români, victime ale crizei

„Anul 2009 a adus pe piaţa de retail din România, pe lângă efectele inerente ale crizei, deschiderea primelor unităţi ale unor retaileri internaţionali de renume, precum C&A şi Dechatlon, sau expansiunea retailerilor de tip discount – Takko, Deichmann, New Yorker, atât în Bucureşti, cât şi în celelalte oraşe ale României”, afirmă Cristina Dumitrache, departament Retail Internaţional, Cushman & Wakefield România.

Principalele „victime” ale crizei financiare au fost, pe piaţa românească, retailerii locali şi cei care au în administrare francize – datorită problemelor cauzate de o expansiune exagerată, fie datorită lipsei finanţărilor pentru emiterea de scrisori de garanţie pentru deschideri de noi locaţii, mai arată documentul Cushman & Wakefield.